M-am gandit de foarte multe ori sa fiu sincera sau cel putin sa incerc sa fiu sincera cu oamenii din viata mea...nu chiar cu toti, dar macar cu o parte. Pentru ca asta insemana sa-ti obtii libertatea! Am ajuns la concluzia ca voi fi mereu o lasa si o sclava.
Bineinteles ca de multe ori a trebuit sa fiu pusa in pozitia de a fi invitata sau chiar obligata de conjunctura sa spun adevarul verde-n fata. Bineinteles ca foarte rar am facut-o, sau aproape niciodata n-am facut-o.Nu atunci cand a contat.Bineinteles ca in fata celor care m-au chestionat (si Dumnezeu-oricine ar fi el- mi-e martor ca mereu se gasea cel putin cate unul) am invocat mereu MOTIVUL BUN (si Dumnezeu-oricine ar fi el- mi-e martor ca stiu sa fac din cacat bici cand vine vorba de cuvinte).
Dar ce se intampla atunci cand refuzi in repetate randuri sa fii direct si sincer!?Ei bine ce mi s-a intamplat mie cel putin...am continuat sa ma pierd in itele propriei mele minciuni si din inertie am continuat sa le tes chiar si atunci cand nu era nevoie de ele.Azi nici macar eu nu mai stiu care mai e adevarul meu si cine stie cat din el si pe care am mintit cum (caci Dumnezeu-orice ar fi el- e baiat smecher si nu m-a inzestrat cu harul memoriei- nu ca am avut cu adevarat nevoie de ea mai ales cand a fost vorba de facut noi bice din alti cacati prin 'cu cuvinte").
Si care a fost MOTIVUL REAL : ei bine, nu se stie niciodata cand trebuie sa treci raul. Si niciodata nu se stie de unde rasare un crocodil sa te ajute. Adevarul nu doare, copii!Adevarul insulta! asa ca alegeti sa fiti liber pe partea voastra de rau fara a spera prosteste ca cineva va va ajuta sa treceti din respect-azi asta e o nonvaloare- sau mergeti pe mana crocodililor suficient de binevoitori sa va treaca.
PS: nu sunt nici ei crocodili si nu barci degeaba.
No comments:
Post a Comment