"n-ai de ce=)).uneori mi-e mult mai usor sa scriu decat sa vorbesc. de-asta am ales mesajele -sunt mai rapide, dar te inteleg."


cele mai frumoase lucruri le-am primit in scris.nu lucruri!mint! cuvinte! cuvintele care m-au miscat cel mai mult, fie ca am ras, fie ca am plans, m-am indragostit, am inceput sa urasc, m-am bucurat pana la exaltare sau m-am intristat pana la depresie, au fost toate scrise , nu rostite.
cand scriem (cel putin eu sau cel putin asa mi se pare) suntem mai sinceri, in primul rand, cu noi insine. chit ca mintim un auditoriu fictiv sau o persoana cat se poate de reala careia ii scriem, in noi se produce o delimitare perfecta, de-o claritate incontestabila intre adevar si minciuna : de-asta ne alegem cuvintee cu atentie, de-asta punem accent pe estetica, de-asta taiem fraze intregi si reformulam idei; pentru ca adevarul launtric e atat de clar si de veritabil incat ne copleseste.
atunci cand scriem un mesaj, un mail, un bilet sau (prea rar ) o scrisoare nu avem decat doua alternative ; sa mintim prin fiecare cuvant sau sa fim crunt de sinceri. si asta pentru ca puterea aia covarsitoare a adevarului din noi nu ne da decat aceste doua variante- eliberare totala sau compelta inchidere in sine.
de-asta uneori aleg sa scriu si nu sa vorbesc.pentru ca atunci caut ADEVARUL MEU si numai atunci il gasesc complet, perfect si nealterat. oricata durere sau bucurie mi-ar produce cautarea asta atunci cand duci o viata boema si in acelasi timp superficiala,o viata plina de sentiment si totusi neveritabila, o viata plina de locuri, oameni, lucruri , experiente si nou,o viata pe cat de colorata pe atat de monocroma din perspective improprii tie, atunci cautarea adevarului devine o necesitate.nu exprimarea sau exteriorizarea lui sunt importante-importanta e acceptarea strict intrinseca care aduce , nici mai mult, nici mai putin decat cunoasterea de sine.
asta pentru ca cineva m-a intrebat candva de ce scriu si ce insemana asta pentru mine si pusa in fata faptului implinit nu am mai putut lega doua vorbe -via a vis de mine. iata deci si raspunsul!

azi am recitit, poate din plictiseala, toate conversatiile noastre -ciudat e ca am tot ce am vorbit noi doi pe net pastrat in arhiva-.
DOAMNE! e tot ce-am putut sa zic . cum au putut si cum pot 2 -3 saptamani sa faca tot ceea ce simteam eu sa para undeva cu 10 mii de ani lumina in urma mea!?cum naiba de nu mai sunt capabila sa mai gasesc in mine nici macar ramasite din ceea ce ma inunda cu 2 luni in urma?!nu mai am decat amintiri si nici alea nu sunt capabile sa-mi redea ce simteam.

imi amintesc cum mi se lumina fata cand te vedeam si eram ca un copil de 3 ani in fata unui cadou mare cu funda rosie.imi amintesc cum plangeam cate 2-3 ore pana reuseam sa ma adorm. imi amintesc ca am fost la limita de a te uri de vreo cateva ori .imi amintesc ca vlad ma facea sa constientizez ce fac si sa-mi dau seama ca sunt nebuna crezand ca pot vreodata sa o fac.imi amintesc toate motivele pentru care as fi fost o jigodie daca as fi facut-o totusi. imi amintesc ca de fiecare data nu vlad era cel care mi le invoca- mi le puneai chiar in fata tu.imi amintesc cum ma trageai inapoi si parca ma impiedicai sa reusesc sa te urasc . pe moment aveam impresia ca o sa te urasc si pentru asta.
imi amintesc cum am plans in bratele lui vlad in seara in care am realizat ce simt cu adevrat si de cat de departe mersesem.imi amintesc ca era aprilie. imi amintesc ca am incercat cu disperare sa joc teatru cu toti , dar mai ales cu mine.
imi amintesc cum plangeam in bratele lui vlad blestemand felul in care stricasem tot si cum ma rugam in fiecare seara sa fie totul ca inainte.
imi amintesc ca vlad m-a convins sa-mi dau masca jos si sa incetez sa mai joc teatru . imi amintesc ca tu m-ai eliberat de mine. imi amintesc ca m-ai salvat de mine inca o data si cam atat.imi amintesc ca era iunie...
si mint! doua amintiri imi mai pun inca zambete amare pe fata!dar astea ti le voi spune numai tie.
restul imi pun zabete sincere si frumoase pe fata, restu-s legate de familie si de felul in care a fost si in sfarsit e totul cum ar fi trebuit de la bun inceput.restu e tot ce-a ramas si tot ce inca mai e frumos din noi si din mine...cel mai frumos an din cei mai frumosi ani.

asta e tot ce mai reusesc sa gasesc scormonind prin mine....doamne! -e tot ce pot sa zic.
ciudat e ca acum simt ca te iubesc mai mult si mai inexplicabil decat te-am iubit vreodata. si mai altfel decat te-am iubit vreodata!si ma bucur ca din nou nu imi mai e teama sa o spun!

"e bine ca lacrimile nu se vad nicodata prin ploaie. ca si cum atat de putin bine ar putea recompensa vreodata toata durerea."

obisnuiam sa-mi spun asta candva.imi placea cum suna , imi placea ca era adevarat.imi placea ca plangeam si-mi placea ca durea, imi placea ca stiam pentru ce si de ce sa plang, imi placea ca puteam sa-mi justific lacrimile.
obisnuiam sa am un motiv pentru care sa plang si pentru care sa sufar si obisnuiam sa ma hranesc cu asta.
acum mai am momentele mele de revolta - umbre ale unor rani care inca nu s-au cicatrizat , dar se vor vindeca curand.
obisnuiam sa cred ca nu am nevoie decat de oameni si de iubire neconditionata, obisnuiam sa ma agat de primii oameni care-mi ofereau oricat de putina afectiune cu speranta mantuirii. si apoi obisnuiam sa-i indepartez pe rand cerandu-le sa ma salveze de toti demonii care ma bantuiau.
atunci cand am realizat-tarziu- ca eu eram singura care ma puteam salva de mine caci singurul meu demon era imaginea din oglinda am capitulat. as fi putut lupta cu orice concretizare a transcedentarului, dar n-as fi putut castiga niciodata in fata unor notiuni imanente, idealuri imperfecte, deziluzii realizabile.
acum nu mai cred in bien si rau. acum mai am un echilibru dinamic si in tensitatea sentimentului pur. imi las ratiunea sa derive primordialul si sa incerce sa ma inece in amalgam fara sa mai sufar -pentru ca acum stiu ca totul d scinde din mine si stiu sa separ adevarul meu de minciuna mea.


SI CITATUL ZILEI : "cand esti bun esti luat de prost;)....mare adevar cel care a spuso"
nici eu nici academia romana nu ne asumam drepturile de autor pentru maxima citata anterior.

Call you up in the middle of the night
Like a firefly without a light
You were there like a blowtorch burning
I was a key that could use a little turning

So tired that I couldn't even sleep
So many secrets I couldn't keep
Promised myself I wouldn't weep
One more promise I couldn't keep

It seems no one can help me now
I'm in too deep there's no way out
This time I have really led myself astray

Runaway train, never going back
Wrong way on a one-way track
Seems like I should be getting somewhere
Somehow I'm neither here nor there

Can you help me remember how to smile?
Make it somehow all seem worthwhile
How on earth did I get so jaded?
Life's mystery seems so faded

I can go where no one else can go
I know what no one else knows
Here I am just a-drownin' in the rain
With a ticket for a runaway train

And everything seems cut and dried
Day and night, earth and sky
Somehow I just don't believe it

Runaway train, never going back
Wrong way on a one-way track
Seems like I should be getting somewhere
Somehow I'm neither here nor there

Bought a ticket for a runaway train
Like a madman laughing at the rain
A little out of touch, a little insane
It's just easier than dealing with the pain

Runaway train, never going back
Wrong way on a one-way track
Seems like I should be getting somewhere
Somehow I'm neither here nor there

Runaway train, never coming back
Runaway train, tearing up the track
Runaway train, burning in my veins
I run away but it always seems the same

si dac-am crescut asta nu-ti da dreptul sa ma parasesti...
mai intai, cine ti-a dat dreptul sa te implici de la bun inceput?!trebuia sa nu te apropii de mine daca stiai ca asta se va intampla...
nu-mi spune ca "ti-ai indeplinit "misiunea"!" ca si cum ai astepta sa-ti raspund "esti liber sa pleci!"...

soarele nu e, s-a pierdut...
nu mai iese din amre ca anul trecut!

esti la fel de liber ca si mine. e decizia ta!
nu-mi cere sa-ti vorbesc sau sa-ti raspund din moment ce crezi ca nu gresesti niciodata....
nu-mi cere sa vorbesc, sa raspund, sa ma cert si nu indrazni sa -mi ceri vreodata sa ma mai joc.
am hotarat... de azi incolo jucam dupa regulile tale.
m-ai invatat ca deciziile nu sunt ale mele si chit ca stiu de la bun inceput ca n-am cum sa castig nici "meciul" asta mai indraznesc o data sa te contrazic.

si ploua, ploua, ploua peste inima mea!


m-ai invatat ca trebuie sa am rabdare, nu sa astept. azi daram eu toate astea doar ca sa nu o mai poti face tu vreodata.
poate ai dreptate si te-am tinut prea mult inradacinat aici , dar nu indrazni sa pleci reprosandu-mi asta...
nu eu am inceput!...nu eu te-am fortat sa alegi nimic!nu indrazni sa ma acuzi ca te-am obligat sa ramai!
m-ai invatat ca spunem prostii si ca mai bine tacem . ai stiut mereu ca pentru mine asta e ca si cum m-ai pune sa sap un tunel.acum am invatat si asta!

iar e vara dar ai plecat.
nu pot cladi castele din nisip uscat.

esti ignorant! esti rece! ipocrit!mizantrop!inconstient!cerebral!glacial!grosolan!imperinent!misogin
si mai presus de toate mincinos! si nu te prefa!nu indrazni sa te prefaci!stiu clar ca de data asta doare!
esti liber sa pleci...

ON TO THE NEXT ONE!

era ora doua si nu reuseam sa adorm.mi-era cald!groaznic de cald! dar nu stiu daca nu adormeam din cauza zapuselii, a transpiratiei, a respiratiei sacadate, a cartii despre o oaie fantastica,a oboselii, a sentimentului de vinovatie sau a ochilor alora verzi.
ma gandeam la toate astea si ma simteam cumva invadata de o stare pe care nu mai simtitsem de foarte multa vreme: ASTEPTAREA.
dupa multe luni ma vedeam pentru prima data fortata sa astept luarea unei decizii-o nenorocita de decizie bivalenta- lucru care pentru mine tinea deja de trecut ; ma hotarasem de mult si actionasem , iar acum asteptam..si asteptam ...si asteptam.
nu avusesem niciodata rabdare de cand ma stiam . nici acum nu aveam.nu-mi placuse sa depind de nimeni si oricat de incredibil ar fi parut la prima vedere cei care ma cunosteau cu adevarat realizau ca in ciuda dependentei mele afective de oameni ma feream pe cat de mult posibil de hotarari, planuri si actiuni care implicau asteptarea unei decizii sau acceptarea altcuiva.
nici dependenta mea afectiva nu avusese vreodata rabdare; mereu mi-am satisfacut nevoile cu promptitudine si punctualitate.
acum am intrebam daca vreau sa astept , daca-mi palce sa astept , dar mai ales daca am ce sa astept?!
si vroiam sa dorm si vroiam sa le dau drauc pe toate si sa nu-mi pese...as mai fi vrut sa ma ridic din pat, sa ma imbrac in fuga ,sa sparlesc toti banii de-i gaseam in casa, sa plec catre o gara si sa ma urc in primul tren : nu conta destinatia. orice numai sa nu mai fiu nevoita sa astept pe nimeni si nimic niciodata.
pe scena vietii am jucat rolul "pesimistului fericit" un fel de mitomanie exercitatata atat aspura extariorului , cat mai ales asupra fiintei mele interioare, o arta a manipularii neintrecuta si o naturalete fantastica in a juca teatru...si cat de departe mi se parea gandul asta de asteptarea insuportabila.

se ducea spre apa neagra plina de alge cu mirosuri cadavrice. il priveam stiind ca nu e film, ca nimeni n-o sa spuna "stop!" sau "taiati!". facea ceea ce vrusesem eu sa faca. eu il creasem , eu il controlam; controlam un copil blond, cu ochi albastri , atat de hotarat cum nu fusesem eu niciodata, atat de sincer cum n-aveam eu sa mai fiu niciodata.
ducandu-se spre apa mintea mea a inventat pentru el un scop altul decat moartea. era prea copil ca sa-l omor asa; am gasit ceva nobil -se sacrifica pentru cineva- aveam sa-l omor sau nu?
si a disparut totul; m-am trezit priving in gol o camera de camin cu unde un alt copil blond cu ochi albastrii astepta. nici el nu ma vedea deci si el era creatia mea ; a asteptat cat am asteptat si eu apoi am vrut sa se ridice si s-a ridicat . ii priveam mersul ca sa-l descopar -il creasem mai mare decat primul si vroiam sa realizez daca e totusi acelasi -il scapasem de la moarte ca sa ce?-. nu avea acelasi mers hotarat si aceeasi sinceritate completa , dar nu-mi putea da seama daca e altul .
l-am dus untr-o camera alaturata unde era asteptat. auditoriul lui il privea cu ura si ostilitate am incercat sa gasesc o justificare si in mintea mea a rasarit o disparitie indelungata si nejustificata si cadavrul unui copil blond scufundandu-se in ape adanci...
era altul! era pretextul! cautasem un sacrificiu : cel privit cu atata ura era ceea ce eu deliberasem a fi sacrificiu...
am cautat in incapere chipuri ,dar eram eu in locul fiecaruia dintre ei. m-am asezat langa copilul blond privind scena de undeva din afara mea si am vazut ca nu era copil, era adolescent. pe el il caracterizau o durere sfasietoare care imi facea greata.mi-am apropiat buzele de ale lui , el privea prin mine, am inchis ochii , l-am sarutat si i-am spus :
-nu te teme!ai sa mori si tu!

nu merit sa visez!

lumea e mea nu conteaza cati o vor;)

I used to rule the world
Seas would rise when I gave the word
Now in the morning I sleep alone
Sweep the streets that I used to own

I used to roll the dice
Feel the fear in my enemy's eyes
Listen as the crowd would sing:
"Now the old king is dead!
Long live the king!"

One minute I held the key
Next the walls were closed on me
And I discovered that my castles stand
Upon pillars of salt and pillars of sand

I hear Jerusalem bells are ringing
Roman Cavalry choirs are singing
Be my mirror my sword and shield
My missionaries in a foreign field
For some reason I can't explain
Once you go there was never, never an honest word
That was when I ruled the world
(Ohhh)

It was the wicked and wild wind
Blew down the doors to let me in
Shattered windows and the sound of drums
People couldn't believe what I'd become

Revolutionaries wait
For my head on a silver plate
Just a puppet on a lonely string
Oh who would ever want to be king?

I hear Jerusalem bells a ringing
Roman Cavalry choirs are singing
Be my mirror my sword and shield
My missionaries in a foreign field
For some reason I can't explain
I know Saint Peter will call my name
Never an honest word
But that was when I ruled the world
(Ohhhhh Ohhh Ohhh)

I hear Jerusalem bells a ringing
Roman Cavalry choirs are singing
Be my mirror my sword and shield
My missionaries in a foreign field
For some reason I can't explain
I know Saint Peter will call my name
Never an honest word
But that was when I ruled the world
Oooooh Oooooh Oooooh

hea!

tot ce iubesti acum, zambetul, rasul, privirea aia calda, bataile inimii, sunetul respiratiei, atitudinea smechereasca- usor aroganta, curiozitatea detasata EU am creat.
toate lucrurile pentru care acum ai sacrifica tot sunt ale mele ; respiratii sacadate, strangeri de mana, atingeri de buze, lascivitate, instincte reprimate, dorinta.
tot ce adori acum e al meu!
ti-am oferit tot ceea ce am creat , ti-am oferit tot ceea ce aveam fara voia mea, deci nu astept recunostinta...
tate visele si toate sperantele , toate lacrimile si toate zambetele toate s-au nascut prin si pentru mine, deci sa nu cumva sa indraznesti vreodata sa crezi ca ceva din toate astea ti se cuvine caci tot ce ai tu acum e al meu.
si nu indrazni sa arunci ceva, nu indrazni sa te prefaci ca nici acum nu vezi ca am dreptate , nu indrazni sa pretinzi ca vei uita vreodata caci,cel putin de data asta, universul mi-a luat tot ce aveam mai bun fara sa-mi ofere nimic inapoi.

si mi-a fost dor pana cand sentimentul ma inundase atat de tare incat ma amortise complet. mi-a fost dor pana cand tot ce trecea de momentul apoteotic al intensitatii ma depasea fizic si senzorial.
am adormit plangand cu gandul pierdut departe si m-am trezit inapoi in patul meu.am incercat sa las lumina sa ma inunde ducandu-ma inapoi catre sursa durerii pe care aveam s-o reprim.n-a putut ea sau poate n-am putut eu...
eram incapabila sa simt asa ca am predat controlul celei de-a doua puteri in fiinta mea (nu cred ca duce pe nimeni cu gandul la putere in stat) instinctul de supravietuire.
atunci cand sentimentele esuau in a ma ghida , adica atunci cand eram prea amortita sa simt singurul lucru care ma putea transcede timp de 24 de ore intr-o stare de normalitate relativa era puterea lui "respir deci exist!".
mi-am calmat setea cu cafea si foamea cu tigari pregatita sa satisfac orice alta nevoie care-mi aigura supravietuirea.au venit matematic si le-am satisfacut calculat. nevoia de societate cu "directorul de publciitate", nevoia de integrare cu glume si discutii inutile despre familie, oameni , viata si vise, nevoia de aer cu geamurile deschise la maxim, nevoia de sunet cu muzica "la blana" , nevoia de imagini cu valea valsanului, nevoia de a ma simti superioara cu baietii de la drumuri si poduri, nevoia de intinerire cu cineva cu 13 ani mai mare, nevoia de libertate cu timp pierdut mintind departe de casa ...
simteam ca sunt si atat cand am ajuns la redactie cu un zambet pe fata.
nu zambeam de bucurie, zambeam pentru ca imi satisfacusem nevoile.
n-am mai zambit in timp ce alergam ca disperata prin casa ce urma sa fie a mea din motive de ironie a sortii si o legislatie proasta, am continuat sa zambesc chit ca aveam nevoi ce nu puteau fi satisfacute , chit ca simteam durere si oboseala...zambeam pentru ca inca nu simteam nimic.
am ajuns si acasa ...ar fi fost prea de tot inca sa mai zambesc ...in sinea mea totusi o faceam pentru ca imi invinsesem pshihicul: desi lacrimile curgeau iara si amintiri despre sursa durerii au inceput sa le alimenteze progresiv totul urma sa se termine repede ...apogeul era aproape si simeam omniprezneta aia divina a certitudinii cu toata fiinta : curand intensitatea avea sa ma depaseasca fizic si senzorial.

I was born in the arms of imaginary friends
Free to roam, made a home out of everywhere I've been
Then you come crashing in, like the realest thing
Trying my best to understand all that your love can bring

Oh half of my heart's got a grip on the situation
Half of my heart takes time
Half of my heart's got a right mind to tell you
That I can't keep loving you
Oh, with half of my heart

I was made to believe i'd never love somebody else
I made a plan, stay the man who can only love himself
Lonely was the song I sang, 'til the day you came
Showing me a better way and all that my love can bring

Oh half of my heart's got a grip on the situation
Half of my heart takes time
Half of my heart's got a right mind to tell you
That I can't keep loving you
Oh, with half of my heart
With half of my heart

Your faith is strong
But I can only fall short for so long
Time will hold, later on
You will hate that I never gave more to you than half of my heart
But I can't stop loving you
But I can't stop loving you
But I can't stop loving you with half of my...

Half of my heart
Half of my heart

Half of my heart's got a real good imagination
Half of my heart's got you
Half of my heart's got a right mind to tell you
That half of my heart won't do

Half of my heart is a shotgun wedding to a bride with a paper ring
And half of my heart is the part of a man who's never really loved anything

Half of my heart
Half of my heart
Half of my heart