and i won't cry
i'm too young to die
if you're gonna quite me!

si poate ca am dreptate cand spun ca primim cumva ceea ce meritam! :)

won't confess al my sins!
but you can bet i'll try it
i can't always win!

XXIV

ajungeam la scoala intr-un bmw-negru, "escortata" de un smecher de elita sub privirile inveninate de ura si invidie a unui liceu intreg. chiar si in nimicul ce zacea in mine si se citea in ochii mei, privirile alea hraneau cea mai putreda parte din mine; orgoliul. fusese cea mai avariata bucata din mine, fusese zdrobit asa ca-i salutam cu un zambet chinuit si amar setea de a se reface.
-ai auzit!?(l-am privit descurajata pe omul de langa mine amintindu-mi de toate problemele pe care stiam ca le are , desi nu stiam care sunt si constientizand ca risca afisandu-se prin oras pentru secatura din dreapata lui)
-pleaca. ( nu fusesem glaciala sau autoritara , fusesem rugatoare si toate lacrimile secate de mult pe care le-as fi varsat atunci au nascut o tanguiala care-mi secase toata puterea de a mai vorbi-atunci am realizat ca era primul gand pe care il rosteam in doua zile)
-am zis sa stingi tigarea si sa te duci la ore.(nu putea sa ma priveasca. in linistea aia pe cat de mormantuala pe atat de scurta am facut un efort supraomenesc de a ridica ultimul meu steag alb)
-te rog!(gasisem puterea sa il fac sa sune ca pe un ordin, dar nici eu nu-l puteam privi cand am adaugat) imi pare rau.
-du-te!
eram seaca si obosita, dar ancorata suficient in realitate incat sa-i prind umezeala ochilor.

"umezeala" aia a trezit in mine un gust amar care mi-a amintit de cafea si de faptu' ca desi nu o simtisem, o bausem ( cu o doza puternica de antidepresive pisate). poate isi faceau efectu' pentru ca am simtit nevoia de ceva: de cafea, si imediat ce i-am simtit aroma am simtit nevoia acelor tigari pe care le fumasem fara sa imi dau seama sau sa simt nicotina delectandu-mi fiinta si hranindu-mi sangele.
am rezistat eroic celor doua ore de matematica si spre surprinderea mea ceva mecanizat a reusit sa puna suficienta stapanire pe mine incat n-am realizat pana atunci ca puteam rezolva fara probleme ecuatii in complexe.uimirea de pe mutra omului din fata mea a resuscitat pe deplin cea mai ranita parte din mine.simteam ca -mi reinviase orgoliul si constientizam sec,fara vreo urma de traire, ca probabil aia era si cea mai indubitabila, definitorie si vitala bucata a identitatii mele.
odata cu orgoliul mi-au revenit si amintirile pe care nu le reprimasem , doar nu le percepusem . mi-am amintit fata si ingrijorarea mamei, mi-am amintit privirea ce trada urme de afectiune si teama a fratelui meu, dar n-am fost capabila sa-mi amintesc conversatia din timpul diminetii ( poate nici nu fusese vreuna). nu mi-am amintit susoteli poate pentru ca "planul" fusese facut cu mult inainte de "trezirea" mea, mi-am amintit figura fratelui meu la capatul patului, mi-am amintit paharele de apa pe care mi el bagase pe gat , mi-am amintit chipul mamei punandu-mi intrebari la car eu nu raspunsese si pe care nici nu le auzisem , mi-am amintit pana si visul. mi-am maintit perfect chipul tatei pe care soarta ma facuse sa nu-l pot uita pana la capatul zilelor mele , nici macar in cel mai mic detaliu si mi-am amintit cum il visasem alaturi de mine, mi-am amintit ca in vis il iertasem si plansesem impreuna , mi-am amintit ca am zambit in vis , dar in realitate m-am trezit plangand. si asa franturile de amintiri se perindau prin fata mea in timp ce-mi fumam tigarea in "locul meu secret".

XXIII-parca

zambetu' de pe fata mea era real , venea din interior , venea din traire pura si pentru prima data ma ingrozea placerea provocata de tot ce era putred si mucegait in mine.
rezumam intreaga senzatie contradictorie la "ganduri negre" si de regula le ignoram ca pe tot ceea ce-mi impunea modul de viata. nu ma justificam niciodata pentru ceea ce faceam,indiferent de gravitatea sau stupiditatea actiunii, nu cautam sa inteleg sau sa motivez pe baza rationamentelor si a psihanalizelor niciuna din laturle personalitatii mele, nu dadeam vina pe nimeni asa ca uneori rasuna in mine un "gand negru": " aici e problema nu dai vina nici macar pe tine." il anulam instantaneu cu "sunt ceea ce sunt" si ma gandeam involuntar la pasajul meu maddonian preferat "and if it makes you feel good than i say do it! i don't know what you're waiting for!".
de data asta eram insa ingrozita si imi provocam o sila greu de egalat. era undeva ceva in mine care spunea intr-una "e vina mea!" si incercam sa anulez vocea aia cu o mie altele, dar nimic nu-i reducea la tacere omniprezenta.
m-am oprit brusc realizand ca nu mergeam pe unde trebuia: in mintea mea cautam justificarea ocolirii aleia inutile , dar nu gaseam decat "e vina mea!". m-am asezat pe prima banca ca sa-mi aprind o tigare si abia atunci am realizat ca-mi nu puteam nici sa-mi scot tigarea din pachet de la tremurat.
mi-am privit mainile cateva secunde bune in timp ce cautam o justificare , dar tot ce gaseam era "e vina mea!".
am tras aer in piept si am reusit cumva sa-mi aprind tigarea, dar justificarea pentru care nici macar nu simteam ca fumez era tot "e vina ta!". am crezut ca uitasem sa mi-o aprind si privind-o atent am realizat ca o terminasem din trei fumuri- justificarea: "e vina mea!"
nu aveam nicio alta varianta trebuia sa-l aceept , trebuia sa-l confrunt ca sa-l elimin trebuia sa strig si eu alaturi de mine : " e vina mea!", dar stiam ca pentru asta trebuia sa platesc un pret enorm ... si nu eram in stare. nu atunci!dar nu auzeam "nu pot!" auzeam doar "e vina mea!" si totusi luptam eu cu mine! cine putea sa castige!?
n-am castigat eu caci altfel n-as fi plans, n-am castigat eu caci altfel n-as fi simtit cum se rupe o parte din mine, n-am castigat eu caci altfel n-as fi simtit cum m-arunc la gunoi, n-am castigat eu pentru ca altfel n-as fi luat-o iar de la capat, n-m castigat eu caci altfel n-as fi privit in gol doua ore pe o banca , n-am castigat eu caci altfel fata mamei la vederea mea n-ar fi fost disperata ar fi fost inlacrimata de nervi, n-am castigat eu caci altfel n-as fi zacut doua zile in imensul gol care ma umplea a mia oara, n-am castigat eu caci nu m-as fi dus de buna voie in intunericul inghetat din mine.
am zacut doua zile in vid si bezna doar eu, fara mine pentru ca pierdusem, doua zile incomensurabile , pe care le-am uitat instantaneu la ivirea primei raze de lumina. si prima raza de lumina n-a venit din mine, a venit din afara mea. nu a fost mama, nu a fost nimeni , a fost tot lumina. stiam sa nu ma bucur pentru ca urma sa nu dureze prea mult: de ce!? nici de data asta lumina nu venise dn mine, unde inca mai zaceau putrezeaza si mucegaiu', capatasem doar cateva luni de orbire si puterea de a nu le privi.
m-au adus la vechea mea viata si la o noua incercare de a fi eu, apelurile, mesajele si surpinderea cu care constientizasem ca lumea nu s-a oprit pentru mine alea doua zile; primul zambet amar al noului meu reviriment a fost pentru El si agitatia nervoasa cu care ma cuatase totusi in alea doua zile, dar mi-a lipit talpile de pamant vocea aia atat de puternica chiar si soptita:
-cred ca s-a trezit! ( era frati-miu)

mama le numea caderi nervoase si neobisnuitul lor la 17 ani, precun si perioadele destul de scurte la care se repetau ( avusesem "caderi nervoase" cam o data de doua ori pe an de cand plecase tata - nu dadeam vina pe asta le aveam din cauza crizelor mele de personalitate si incapacitatii mele de a ma gasi si de a trece peste, din cauza tigarilor a cafelei , a bauturii si a modului in care alesesem sa-mi iau viata in propriile maine si totusi doar rar EU ERAM DE VINA!) erau motivul orelor de terapie la care nu ma duceam niciodata si motivul pentru care incerca zilnic sa-mi ascunda calmante pisate in apa , cafea sau mancare.(nu mai mancasem sau bausem acasa de vreo 5 zile, dar nu asta era motivul real , era doar motivul mamei.)

those who run seem to have all the fun!

e prea fain sa n-ai timp sa te plictisesti!:>:>

dependenta!

"a depinde" nu ma intereseaza definitia data de dex, pentru mine e sinonim cu cosmar devenit realitate si slabiciune. dependenta e atunci cand nu mai poti ramane singur cu gandurile tale, dependenta e atunci cand reprimi si atunci cand negi. dependenta e atunci cand sorbi din cafeaua neagra si tragi un fum din tigare pana-n strafundurile plamanilor si fiintei tale interioare gandind ca nimic altceva pe lume n-ar putea sa faca secunda aia mai placuta!
dependenta e atunci cand nu poti iesi singur in oras, dependenta e atunci cand cantecul tau de leagan sunt lacrimile si icnelile inabusite, dependenta e atunci cand zambesti amar, dependenta e atunci cand nu poti sa razi, dependenta e atunci cand ieie, dependenta e atunci cand distrugi , cand razi sau cand plangi , cand respiri sau expiri, cand castigi sau cand pierzi, cand vezi numai bani sau numai frumos, cand uiti cine esti si reincepi sa te cauti secunda dupa secunda, dependenta e atunci cand iti faci rau singur,dependenta e atunci cand vrei sa suferi, dependenta e cand alergi dupa fluuri si vise, dependenta e atunci cand plangi dupa mine, dependenta e e atunci cand stii ca esti slab, dependenta e atunci cand cazi si te ridici, dependenta e atunci cand iubesti si cea mai nasoala parte la libertate : da dependenta!
asa ca lasati-mi tigarile in pace!;)

irefutabil!

am inteles azi ca scriitorii nu-si masoara bibliografiile personajelor in zile , ci in ani, decenii, vieti pe care nu le-au trait, ar fi vrut sa le traiasca sau se vor intreba mereu cum ar fi fost sa le traiasca.timpul e o dimensiune aparte pentru cel ce scrie ,practic e la fel de mobil si inexistent ca vidul si diametral opus utopismului.
in ceea ce ,limitand inimaginabil, numind realitate cotidiana a individului devenim scavi ai unui timp caracterizat prin notiuni de infinit , desi pentru fiecare din noi e finit, ireversibil desi traim mereu in si din trecut, prezent desi prezentul e o fractie pe care nu suntem capabili sa o cuprindem datorita dimensiunilor infinit de mici si dimensional, desi eternitatea in care speram si sustinem cu tarie ca urmeaza e complet adimensionala.
si de ce aberez asta!?
1 la mana: pentru ca nu-mi ajunge o viata pentru tot ceea ce vreau sa fac, nu-mi ajunge timpul de azi pentru ziua de maine, ma simt mereu obosita, mereu aleg prin renuntare din lipsa de timp, mereu ma indrept spre moarte din motive ce tin de firesc, si tind sa privesc psre viitor pentru ca nu ma complac sau impac cu prezentul!vreau sa traiesc nu intr-o carte ci in toate care s-au scris si care se vor scrie vreodata! si dupa ce voi termina o sa mor linistita si fara audi a4 si 3 caini de lupta!
2 la mana: DAU O LECTIE DE FILOZOFIE!

ps: a vevit si mult asteptata si binemeritata saptamana de carti, carti, carti si carti!

un nou inceput!

am incheiat o noua etapa de tranzitie a vietii mele , dar de data asta nu mai e doar una din multele faze ale crizelor de personalitate, are caramizilor care fundamenteaza caracterul unui adolescent in formare, ale nevoii de a fi in centrul atentiei etc. , etapa asta a fost importanta , definitorie, incredibil de grea si de asemenea incredibil de frumoasa....
cu riscul de a ma repeta insistent am sa folosesc iara metafora cu fundul prapastiei si poalele muntelui. am coborat pentru ca mi-a fost usor, pentru ca vroiam sa ma complac in mediocritate, pentru ca jos era distractia mare si jos se traia momentul fara perspectiva viitorului, pentru ca asa m-am eliberat de complexe si a mers! am primit toate lectiile de viata de care aveam nevoie, a trecut peste complexele din capul meu si am crescut , dar complacandu-ma tot mai mult intr-o prostie care nu-mi era si niciodata nu mi-a fost caracteristica , am absolvit scoala vietii repede invatand despre smecherie, ipocrizie, mitomanie, popularitate, preturi corecte, ierarhie, aristocratie , paria, clase sociale, bauturi fine, tigari de marca, jocuri de noroc,argou,jargon, teatru si prefacatorie, respect de sine, curve, smecherasi si tot ce pune societatea in miscare: banii!era momentul sa tranzitez , dar n-am facut-o pentru ca-mi lipsea motivatia: de ce sa plec cand "viata e frumoasa si aerul curat"?! de ce sa plec cand era asa de bine sa dai "all in pe neve", in timp ce suflai fumu' de kentane ca sa-ti potolesti euforia adrenalinei cu o gura de jack?! de ce sa pleci cand poti bea vodka din vaza sus pe mese agatat de gatul unuia la fel de mort ca tine, in timp ce-ti urla salam in difuzoare ca-ti vin banii si-ti mor dusmanii!? de ce sa pleci cand smecherii iti cumpara shoturi de tequilla, cafele si ballantine's dupa care-i lasi cu botul umflat ca nu esti nici curva, nici proasta nici beata! nu-mi neg trecutul e o parte din mine, cea mai colorata , care indiferent cat de mult ma voi schimba nu o voi regreta in veci si stiu de ce spun ca a fost si va ramane poate chiar cea mai frumoasa etapa!
dar motivatia nu vine intotdeauna din interior!a venit dintr-o nevoie, a venit dintr-o obligatie , a venit fortata din nevoia mea de a fi liniste in casa si in familie (pe care nici acum nu le suport mai mult decat inainte)! aici ii multumesc TIRANULUI, singuru' care s-a jucat cu mine de-a dumnezeu si ma bucur in sinea mea ca se zgarie pe ochi pentru ca n-a iesit cum a vrut sau cum s-a asteptat el, pentru ca nici de data asta copilu' lui nu face ca el , nici de data asta nenorocirea aia de progenitura nu il asculta intru totu' pe taticu!si totusi m-a fortat sa fac un lucru pe care nu-l mai facusem de mult : sa urc! si la fel cum pofta vine mancand asa si motivatia mea a venit pe parcurs! si s-a nascut in mine dorinta de a urca prapastia ...
curand am inteles ca nu o pot urca singura asa ca divinitatea a rezolvat: mi-a dat tot ce aveam nevoie (se stiu prea bine nu mai are rost sa-i mai ridic eu mult in slavi)! si chiar si asa vroiam sa urc fara sa las in urma tot ce gasisem jos! aici intervine regula pretului corect : pentru ceea ce primisem trebuia sa renunt la tot ceea ce aveam ; am rupt pe rand bucati din mine, renuntand la tot ce era trecut si privind tot inainte! acceptasem sa platesc pretul si s-a meritat! despre urcus ... cel mai greu si paradoxal frumos lucru pe care l-am facut vreodata (si sunt cosntienta ca nu cunosc nici macar un om care sa stie senzatia cu adevarat)!
si iata-ma ajunsa azi la poalele muntelui : aici intervine lectia despre independenta : aici nu mai am prieteni , aici nu mai am dreptul de a primi ajutor , aici sunt singura!aici eu impun reguli, norme, tinte, opriri , pauze si ritm de munca. dar n-am luat inca decizia! nu stiu daca sunt facuta pentru munte (e evident ca vreau sa incep sa urc)!insa nu stiu daca de aici incolo mai e de mine...nu stiu daca mai sunt capabila si trebuie sa recunosc ca sunt rupta de oboseala in toata adrenalina mea euforica!
acestea fiind zise, inchei cu a-mi varsa sufletul : la multi ani mie! sunt mai constienta acum ca oricand ca lumea e a mea nu conteaza cati o vor si aproape mereu obtin ce vreu ; multumesc pentru tot ce mi-ati oferit in ultimele luni si imi cer scuze pentru putinul pe care am putut sa-l ofer inapoi(voi sunteti multi eu sunt doar una)!
PS: m-am impacat si cu ideea ca de maine ma intorc in groapa cu serpi:))) dar inca mai am o raza de speranta ca poate o sa scap cumva pana la urma!
se simte miros de proaspat!

GIVE ME THE BASE LINE AND I'LL SHAKE IT
GIVE ME A RECORD AND I'LL BRAKE IT!

rezumat al iernii din mine....

nu mai plansesem de mult , dar o fac din nou azi:) si zambesc amar pentru ca stiu ca lacrmile astea curg degeaba ...tot ce doare azi maine va zacea in mine sub mormane de superficialitate si probleme existentiale inexistente si furtuna de ganduri si intensitatea toate inchise in strafundurile existentei maltratate de puterea exercitiului meu inconstient de reprimare.
am invatat sa reprim, sa potolesc si sa scad intensitatea prin brutalitate si ipocrizie, sa spulber si farama de adevar din mine prin mitomanie,sa omor exuberanta optimismului meu debordant cu crispare si superficialitate...nu m-am mai luptat cu morile de vant si n-am mai creat deziluzii din praf, dar n-am mai savurat nici gustul victoriei iluzorii si nici n-am mai nascut bucurie pura din nimic.
m-am calmat! cacat as da ani doar ca sa mai pot sa mai rad o data cu intensitatea de atunci, doar ca sa mai recuperez o farama din toata speranta care ma umplea atunci, doar sa mi aud o data cum luminez o camera intreaga cu zambet intiparit si uitat pe fata mea de nu stiu cate ore.am uitata cum e sa fi indragostit .... si in adancuri stiu ca-mi placea , dar azi reprim si asta.
de dependenta si vicii n-am scapat, doar le-am intensificat desi n-as fi crezut ca mai e posibil si le-am adus la un asemenea stadiu incat "singuratate" e sinonim cu "insuportabil" si tot "important" cu "iluzoriu" si am pierdut iar notiunea de detaliu, nu mai vad decat un ansamblu incetosat si dureros de neclar.
si nu ma mai inteleg nici eu pe mine, nu-mi permit deci luxul de a-i permite oricui altcuiva sa incerce, dar ironia si paradoxul ma fac sa-mi doresc sa ma poata pricepe si dezlega cineva atunci cand eu nu sunt capabila de asta...
se cheama schimbare si normal si atunci de ce nu pot decat sa tanjesc dupa libertatea unei veri depravate si licentioase!?
inceputul pare departe, dar mai departe pare sfarsitul,dar nu-i nimic: e primavara iara . cel putin pe din-afara....

ai vrea sa auzi ca mi-e dor de tine, ca am uitat sa rad sau sa zambesc de cand ai plecat. ti-ar placea sa crezi ca nu m-am putut ridica fara sa ma agat de tine, ca lacrimile mele au continuat sa curga fara sa le opreasca nimic si nimeni...
ti-ar placea s-auzi ca m-ai daramat, m-ai stricat cum strica un copil mic o jucarie, mi-au luat o parte din mine si ca bucatile pe care le-ai lasat tu in urma nu le va mai putea pune nimeni la loc...ti-ar hrani cacatul ala pe care-l numesti orgoliu , nu!?
ai vrea sa stii ca viata mea e goala fara tine, ca totul e pustiu si irevocabil pierdut, ma sufoc, ma usus si mor pe zi ce trece tot mai cufundata in negura trecutului si a amintirilor pe care nu le mai pot uita, contesta sau reinvia!ti-ar placea sa fie mocirla si iarna in mine, nu!?


TZEAPA!:)))

da lasa tu' ca speranta moare ultima la fel cum lunea nici iarba nu creste!

bai numa cacaturi scriu de la o vreme:)))