xix-continuare

mi-am blocat privirea pe "mama" scris cu majuscula,cumva grabit, cumva sictirit,cu litere perfecte, digitale si matematic egale. fra sa-mi dau seama de ce, am apasat pe butonul verde din dreapta si am pus instinctiv telefobnul la ureche asteptand sa-mi raspunda. a sunat o data, de doua ori,, de trei ori pana cand aceasi voce calda si familiara mi-a spus ca am accesat casuta vocala aabonatului.m-am uitat plictisita la ceas. se facuse 11.
nu eram dezamagita si nici nu se intamplase ceva neasteptat sau neobisnuit. era sambata,deci mama era tot la lucru , probabil in vreo sedinta.n-am ma incercat sa o mai sun.
la ora 11 jumate "casa de weekend" era la fel de goala si linistea "domnea' in continuare peste tot , dar mai ales in mine si numai vantu mai imprastia cenusa din gratare.
-bine c-ai venit ca trebuie s-apara si shore. ( am tresarit, nu-l vazusem)
-pai nu sta si el?
-nu ca cica are treaba....m-a cam injurat el, da pana mea imi e dator si tre s-ajung si eu in oras...tu, n-ai mai rezolvat nimic , nu?
-cu ce?..a! cu mersu' acasa!...nu. n-am dat de mary ..deci vin cu voi daca nu e nicio problema.
-da, ma! stai calma, gagico.
m-am asezat pe banca din foisor privind in gol intr-o liniste ciudata , dar placuta. fiecare dintre no ar mai fi spus ceva , dar nu ne geseam cuvintele.incepuse sa se auda zgomot prin casa, deci se trezeau "batalioanele". speram sa pot pleca fara scandal, intrebari sau discutii oricum inutile, dar nu-mi faceam iluzii.
s-a asezat si el lnaga mine oferindu-mi o tigare.
-ai dormit vr-un pic?
-ce?a!nu!...ce !?se vede asa de rau?(ma fortam din toate celulele si din toti nervii sa zambesc)
-termina ,ma!nu mai fi botoasa!nu-mi palce sa te vad asa(in acel moment as fi sarit pe El si as fi stins zabbetu' ala smecheresc cu buzele mele , dar mi-ampotolit hoardele de hormoni cu ochii impaienjeniti si lacrimi calde care-mi curgeau pe obraji)
-scuze!( m-am ridicat brusc si am vrut sa plec, dar mana lui a tinut prea strans de mana mea ca sa ma mai pot misca)
-ce-am zis ma eu adineauri!?hai dracu! tu, nu esti asa! hai nu mai fi botoasa ca nu-ti sta bine!(ma privea fix in ochi cu , iar eu incercam disperata sa dau de privirea aia calma care sa ma potoleasca, dar cand am gasit-o, in sfarsit, lacrimile au inceput sa curga mai rau) fii faina!( nu spunea niciodata frumoasa)razi!
claxonu' lu sore ne-a trezit pe amandoi. mi-am sters lacrimile razand fortat si mi-am aprins tigarea.
-oooo asa rapid?!gata boss acu venim!..hai fugi si ia-ti bagajele ca dobitocu' n-are chef sa stea.
uitasem ca-mi lasasem toate bunurile "de valoare" in bucatarie, unde era stransa toata populatia la cafeaua de dimineata plus sitneza serii.
-pot sa te rog ceva?
-vrei sa ti le iau eu?...bagajele adica.
-da!...daca vrei.
am ramas cu zambetu' ala tamp pe fata tot drumu' si acasa si chiar atunci cand ii scriam un mesaj cu "nu, multuesc!nu ma mai intorc cu tine. mersi mult pentru tot." si chiar toata seara . si as fi putut sa jur ca zambetu de pe fata mea , a doua zi dimineata, era acelasi.

XIX

nu auzeam zgomotele din-nauntru, injuraturile, susotelile, paharele sparte si usile trantite la nerv, nu-i auzeam rasul tembel al lui fritz care doar agrava situatie incercand sa le explice cum il lasasem lat pe tibu dupa ce ii carasem pumni cu toata setea, nu auzeam glumele prostilor care spuneau ca nu se vor mai apropia de mine si plansul surd al lui katy care "oblojea ranitul" intr-o ploaie de injuraturi de toti mortii si tipete de " iesi dracu afara!lasa-ma!".
mi-am potolit pansul in timp ce-mi stingeam si ultima tigare din pachet.m-am ridicat de jos privind in gol la minunata dimineata de octombrie care invelea muntii si padurea si pe mine si tot.am tras aer in piept. era rece si greu. m descuiat usa si am intrat in czamera ramasa goala incepand sa-mi adun lucrurile de pe jos.
in 10 minute aveam bagajele gata si coboram spre bucatarie injurandu-l printre dinti pe mary care avea telefonu' inchis.
mirosea a cafea sia kentane asa ca am dedus ca cel putin un om mai era inca treaz la ora 10 dimineata. ma rugam sa nu fie katy.
am intrat totusi in bucatarie tarand dupa mine bagaju'.nu era ea, era El.ma privea buimac si pentru prima data in viata nu stiam si nu aveam ce sa-i spun.
-ce faci?vrei sa pleci
-da...(liniste surda)
-bea niste cafea inainte. o sa-ti treaca mahmureala.
-nu sunt....lasa!
beam cafeaua intr-o liniste penibila. nici unul dintre noi nu stia ce sa zica sau ce ar putea zice , totusi El a spart gheata punandu-mi o intrebare inevitabila.
-cu ce pleci?(puteam sa mint, dar n-am facut-o)
-nu stiu. n-am dat inca de mary.
-uite...daca mai stai vreo doua ore vine sore sa ma ia pe mine ca trebuie s-ajung in oras si vii cu noi.
-pleci si tu?
-ma-ntorc diseara.
-a!daca nu reusesc sa dau de mary, poate vin.(n vroiam sa mai astept, cel putin nu doua ore, darse parea ca nu prea mai aveam variante)ma duc sa ma plimb , ma intorc pe la 12 daca nu dau de amry si vin cu voi( vorbeam greu si nu realizam ca incepusem sa ma repet)
-ok!

am lasat bagajele in mijlocu' bucatariei si am plecat mai constienta ca niciodata ca devenisem dependenta de antidepresive. nu aveam pe unde sa gasesc si urma sa petrec doua ore de singuratate totala, doar eu cu mine.incercam sa ma gandesc la cat de frumosi sunt copacii , la aurul toameni , la cerul infinit si albastru si la orice balarie de genul asta , dar nu-mi iesea de nicio culoare. imi sua in cap in gol "curva dracu" si-i revedeam zambetu' ala pervers, ieftin si trivial si ochiia ai sticlosi care-i tradau toate instinctele animale. simtisem ura aia sincera a beiei eliberata de toata ipozrizia si diploamatia si smecherelile inteligentei sociale si de toate compromisurile si teatrul atat de necesare pentru a obtine ceea ce-si dorea cu adevarat.
aberam! aberam si am fulgerau amintiri cu fulgi de zapada, sarutari calde si scari de bloc intunecoase si reci. tresaream.ma opream o secunda apoi dadeam din ca nervoasa si mergeam mai departe punandu-mi instinctiv mana la tampla.
as fi vrut sa mai plang dar ceva nu ma lasa. poate era aerul rece care-mi batea obrajii si lumina aia calda care-mi impanzea privirea sau pur si simplu ramasesem fara lacrimi dupa 3 ore.cert e ca nu ma abtineam din cauza luciditatii sau constientizarii penibilului situatiei, eram departe de a fi constienta de mine si ultimul lucru pe care puteam sa-l fac atunci era sa nu supraexagerez situatia si s-o rezolv cumva cu diplomatia si ipocrizia atat de caracteristice mie.eram obosita, tampit de obosita, simteam ca mi-e sete dar mai tare simteam un gol imens in mine si un gust amar in gura ( de data asta nu mai era de cafea si nici de la votka)
nu simteam nevoia sa fumez, dar dupa tigari pelcasem. de multe ori tinusera locul pastilelor, pillelor, familiei, prietenilor, umarului pe care poti oricand sa plangi.preferam sa " merg la o tigare" decat sa " vorbesc despre asta", preferam sa " merg la o tigare" decat sa rezolv problema, preferam sa privesc fumul albastru cum urca spre tavan "in unde diafane" decat sa-l privesc in ochi pe omul din fata mea cand se ruga de mine sa-l ajut, sa-l iert, sa ma schimb. preferasem sa ma " calmez la o tigare' decat sa tip , sa urlu , sa ma cert. preferasem mereu o tigare in locul unei rezolvari, iar ele nu ma tradasera niciodata, imi omorasera lent plictiseala, lacrimile, nervii, imi aplanau conflictele si-mi faceau problemele sa dispara odata cu fumul innecacios.
-vreti porumb, don' soara?
-nu! multumesc!
am ajuns la o taraba unde un mosulet sictirit mi-a oferit un pachet de tigari la un pret spunea el rezonabil. nu aveam nici sange-n mine sa ma targuiesc cu el atunci asa ca ma acceptat jafu' la drumu' mare fara sa mai comentez nimic.
am plecat cu mana urcandu-mi la tampla in incercarea de a -mi da seama daca mai aveam ceva de facut in afara de a fuma o tigare. mi-a luat destul de mult timp pana sa-mi amintesc ca trebuia sa mai incerc sa dau de mary asa ca nu stiu de ce am renuntat si am decis sa plec odata cu El si cu sore la pranz.
degetele se jucau pe tastele telefonului, dar mintea mea era in cu totul alta parte: mada 12d, madalin, madalina, madalina p, madalina s,mama.

plin

e cumva penibil ca singuru lucru pe care pot sa-l fac sa stea pe loc e o piesa in winamp .... eu stau pe loc si fara un buton de repeat si mai mult ca oricand simt cum tot ceea ce e in jurur meu se misca si traieste.
***de doua ore ascult she's the one a lui robbie williams , am versuri la status si toate lumea ma fute la cap ca sunt indragostita ...le zic ca li se pare :))) sau da de viata:))

sunt un amalgam de stari si amintiri si simt un gust amar in gura si un dulce mieros pe buze si as fi vrut din tot sufletu' ca postarea asta sa nu inceapa cu sfarsitul si sa sune cu totul altfel . as fi vrut sa spun ca s-au dus sperante, vise , lacrimi , amintiri , sarut si ochi si gat si buze si dragoste si soare si vara si parfum de piersica si ca iubesc cumva corola de minuni a lumii si ca iubesc viata cand rad si sper si plang pana ma simt goala si seaca. si as fi vrut sa scriu asa: " de ce?nici eu nu stiu."
as fi vrut sa mai impartasesc o farama din teoria mea evolutionista codata sub semne de intrebare si simboluri narcisiste izvorate doar din mine. nu sunt creatoarea divina a nici unui univers , oricat de neinsemnat si obscur sau rece ( si daca as fi nu ar fi nici de departe obscurr si rece) si simt o dorinta intensa de a fi , simt o dorinta frenetica de a controla , dar mai mult ca orice o dorinta arzatoare de a crea. si pun un creion negru pe o foaie de hartie si trag linie dupa linie pana cand .... pana cand simt ca am creat , dar nu controlez decat atunci cand sterg, tai , refac, modific si nu simt viata in ceea ce fac...nici macar pe a mea.
credeam ca sunt stapana propriilor pareri , dar nu e asa . nu eu le-am creat , nu din nimic, nu cu puterea mea. mi-au fost puse in fata de continuuitatea timp si spatiu , de vise , sperante , hedonism si trairi brute . viata mi le-a incredintat pe toate .... eu doar le-am ales si le-am impodobit( pana la refuz si dincolo de el ) semnificatia cu metafore personale care nu fac nimic mai mult decat sa le ascunda singurul bob de adevar. eu il stiu, il impartasesc prin cuvinte greoaie si lacrimi aparent inutile rasarite din dezechilibru emotional si temperament nervos de coleric lipsit de interesul de autoeducare... si poate gresesc ca vorbesc "codat" si ca tot ceea ce spun nu are nici macar acum nici macar un singur bob de logica si inteles .... si pun mana pe un pix si umplu o coala alba de cuvinte si fraze si ganduri . si tai nervos cu linii apasate si grele si modific si reiau si schimb cursul unui fir epic deja tras de par si supraexagerat ...dar tot nu simt viata in ceea ce fac ...poate doar pe a mea.
si-as vrea sa un strigat, o chemare , o nevoie rasarite de dincolo de mine. si as vrea sa privesc o secunda , pierduta de tot in ochii celui ce singur imi poate spune " ce mai face, fata mea?"si sa simt ca e asa , ca e real ca nu visez si nu-mi hranesc orgoliul doar cu gunoaie aruncate pe gura doar ca sa omoare linistea.
pe de alta parte as vrea sa spun lumii intregi ca "fetele bune ajung in Rai , dar fetele rele ajung unde vor!" si ca l-as iubi sincer pe cel care mi-ar spune -mintindu-ma in fata- " o iubesc pe fata mea fiindca e frumoasa foc, dar cel mai mult iubesc ca are bani si pune bot!"
si sa am nota aia de "gigolo italiano" si un optimism infinit ....nu le pot avea mereu si nu le pot avea nici pe toate nu?

singurul punct de concurenta al ideilor insirate mai sus pe firul gandirii e ca sunt toate amalgamul din mine.

e prima zi de toamna!