Nu stiu de unde sa incep...
Inainte, cand iti scriam, stiam ce vreau sa-ti spun sau cuvintele pur si simplu imi curgeau pe foile albe..dar acum..Acum nu mai pot sa ma adun nici macar ca sa-ti scriu. Si nu cred ca asta e un lucru atat de rau, nu-mi pare rau, nu vreau sa schimb nimic, doar...nu mai pot sa-ti scriu.
Vezi ce face fericirea din oameni?! De cand nu te-ai mai gandit daca mai traiesc sau nu. De cand n-ai mai avut imaginea mea in minte si nu m-ai mai imaginat facand tot felul de nimicuri?!
Nu te enerva! Nu te iau de sus si nici nu-ti vorbesc pe un ton de superioritate. Nu incerc macar sa fiu amuzanta. Ma bucur ca esti fericit.
Acum ceva vreme eram si eu fericta si zambeam ca un copil cand ninge afara si vine Mos Craciun. Dar am prezis ca nu va dura prea mult si nu m-am inselat nici de data asta. Uneori stau si ma intreb daca put si simplu las fericirea sa-mi scape sau nu e chiar fericire si ceva din strafundurile mele simte asta de la inceput...dar cine sunt eu sa spun vorbe asa mari. Si mai mult, nu mai am luxul sa-mi pun atatea intrebari.
Dar ma bucur ca tu esti fericit.
Am incercat sa ma indragostesc, dar pentru iubire cica e nevoie de doua maluri fara ape intre ele. Eu ma simt singura pe o insula in mijlocul unei mari. Iubesc orice corabie care se apropie de insula mea, o primesc cu bratele deschise chiar daca e la kilometrii departare. Poate de-asta nu ancoreaza. Ma sperii atunci cand corabiile ancoareaza pentru ca ceva in strafundul meu imi s-pune... Ma sperii! Prefer sa le vad departandu-se inainte sa ajunga ... trist nu?! Nu e trist. E doar...asa cum e.
Nu ma trata cu mila. Nu pentru ca as fi fost vreodata prea mandra s-o primesc. Dar nu e nevoie de mila acum. Nu pe insula mea.
Barbatilor le plac sanii mari si picioarele lungi. Nimeni nu poate sa faca nimic sa schimbe asta. Nici cel mai frumos zambet, nici niste ochi mari, nici umor, nici inteligenta, nici vorbe spuse la timp, nici promisiuni tinute.Nu incerca sa te flatezi singur! Nici tu esti o exceptie. Esti un luceafar ratacit pe alte taramuri, dar nu te poti ridica peste mocirla in care te-a aruncat umanitatea.Ce crezi ca o spun pentru ca eu pot?! Te rog...
Am spus de multe ori ca exista un Dumnezeu. Prin asta am spus ca sunt fericta si prin asta am crezut ca exista dreptate. Dreptatea mea e fericirea. Si gresesc.
Am prea multa dreptate de prea multe ori. Asta sa fie pacatul meu...

Eu sunt o femeie educata ma, fraiere! Eu sunt o doamna, ce pula mea! Sunt genul de femeie pe care tu, n-o s-o poti avea niciodata! Si stii de ce?…Pentru ca sunt PERFECTA! Eu sunt perfecta, iar tu,  un labagiu de cacat…