si-am plans ...am plans pana cand am simtit ca nu mai am lacrimi si totusi nu s-a schibat nimic.
as mai fi plans dar inutil. eram tot eu: nemultumita, singura, mica, o picatura in marele ocean.eram tot eu : neputincioasa, disperata, sfasiata de ceea ce credeam ca e realitatea mea.
ma devoram singura si mi se spunea ca-mi place...
as fi vrut sa ma opresc , dar nu stiam cum. inca mai caut in mine o schimbare si caut prin toate colturile si formele intortocheate ale amalgamului pe care-l numesc fiinta si ori nu sunt capabila s-o gasesc ori ea chiar e acolo doar ca eu n-o vad.
am crezut ca asteptand o sa vina. poate am avut dreptate, dar mi-a lipsit rabdarea.
am inceput sa-mi construiesc salvarea, am inceput sa produc eu o schimbare dar m-am trezit in acelasi loc...
eram tot acolo de unde plecasem doar ca peisajul era altul.si eram tot eu : trista si vesela, depresiva si euforica, puternica si slaba, mandra si umila.
eram tot eu...

am crezut ca auzind cuvinte care dor n-am sa ma mai intorc. am sperat iar in van, mi-am facut iluzii, am trait mereu sperand ca vitorul ma va uri pana in clipa cand va deveni prezent.uneori m-am inselat.
inca imi doresc aceleasi lucruri, inca ma agat de aceleasi vise, inca mai lupt pentru acelesi idealuri, inca mai iubesc , mai am inca incredere oarba in oameni, maiam inca zeci de droguri si dependente,inca mai plang si inca mai zambesc.
sunt tot eu desi uneori ma vad altfel, sunt tot eu desi uneori cred in schimbarea mea.