m-am trezit obosita ca dupa o noapte alba ca-n filmele cu prosti...a da! fusese o noapte alba ca-n filmele cu prosti patata doar cu urme de atipeli ocazionale si gustul amar al unui vis pierdut printre atatea altele.aveam...de dracu aveam!?a da! mi-am amintit!
aveam iar un reviriment neplacut , dar de data asta nu l-am savurat- "poeta" din mine a suferit putin-.m-am opus cu fiecare fibra din mine. mi-am facut cafeaua de dimineata si-am iesit in zapuseala sufocanta a orei 9 ca sa savurez aroma micului dejun: doua kent 10 si jumatate de litru de apa (plata de data asta) neintrerupta de nimeni.
parea o dimineata promitatoare cand am plecat de acasa, parea un nume frumos "agent publicitar" : dupa primele doua dezamagiri am inteles ce implica deci undeva pe la ora 12 savuram pranzul- un kent 10- in sala de receptie a hotelului confarg, deja intr-o nota de pesimism notoriu umbrit totusi de cele 33 de grade de afara.
la ora 12 si jumatate am ajuns mult prea devreme la pregatire.(teoretic am intarziat groaznic dar lu' sefu ii venise ITM-u -ceva cu protectia muncii parca- si a stat asa in sedinte pana la vreo unu jumate .
pe la 3 fara un sfert nimenresc in mijlocul unui board meting tot la receptia hotelului confarg , le dau sfertu' academic asteptand in restaurant savurandu-mi gustatea ( un kent 10). incep sa zbarnaie telefoanele care-mi aminteau ca-mi uitasem atributiile alea de om matur care ma depaseau asa ca iau un numar de telefon si plec spre spital.
o ingrijesc pe bunica asa cum m-a ingrijit si ea pe mine, inghit cu lacrimi mari injuraturile tatei si atitudinea dezamagita a mamei , imi accept egoismul ca o parte din mine si-l las pe bravul de frati-miu sa-mi curete mie mizeriile -doar pentru ca sunt prea aroganta sa recunosc ca gresisem cand nu trecusem pe acasa pentru mancare calda- si toate astea la telefon!
ajung acasa repetandu-mi intr-una ca sunt doar un copil si luptandu-ma cu vocea din capul meu care-mi spunea ca nu mai e de mult asa.intrand pe usa n-a mai fost nevoie de nicio lupta : o voce puternica a unui despot fara supusi, a unui om fara viata , a unui gol care vroia cu disperare sa se umple imi urla ce sunt.
in capul meu nicio voce nu strigase: javra, proasta, inconstienta, lepra, dar venite din exterior nu doar le percepeam fara sa ma opun cumva lor, capatau o familiaritate extrem de dureroasa si scoteau din mine ceva ce speram sa nu mai fie acolo: lacrimi. deschideau rani care niciodata nu apucasera sa se vindece si le mareau tot mai mult. copilul pe care-l pierdusem de mult il gaseam uneori acolo: eu il priveam plangand si el imi facea la fel.
in timp ce ma urzicam pe 34 de grade cu jumatate de vase ramase nespalate si inca doua camere de aspirat ( sa zicem ca tatal meu e un om indecis care nu prea stie sa prioritizeze atunci cand da ordine) ma gandeam cat de dor imi e deja de scoala, imi insiruiam a mia oara in cap motivele pentru care scoala era ACASA si prietenii mei erau FAMILIA si ma dureau lacrimile care nu incetau sa curga.
pe la 6 m-am refugiat in niste amestecuri echimolare de dizaharide dextrogire si puternic levogire, dar n-a durat prea mult pana sa vina mama ca sa-mi aminteasca ca visam frumos si ca viata reala ma cheama cu spitale, cumparaturi, noi ordine , dar mai ales atacuri anxioase care devenisera incontrolabile.
acum mai am o speranta pe cale sa fie spulberata, o voce calda gata sa ma sfasie si ea intr-o nota seaca , dar nu conteaza!maine o noua zi ..si-atat!
azi nu te rog eu nu!
maine poate facem cum zici tu! dar azi nu! nu! nu !nu!
No comments:
Post a Comment