Translate

Monday 4 January 2010

ca vremea de mohorata

facea iara aceeasi prostie : tasta aceleasi cifre, cauta acelasi om care stia ca nu se va mai intoarce, desi isi dorea asta cu toata fiinta, stia mai bine ca oricine ca nu era suficient.

cand se astepta mai putin arsuri ii strabateau pieptul si mainile incepeau sa-i tremure pentru o fractiune de secunda : dupa care se cufunda intr-un calm imaculat si irezistibil, dar nu dura mult si inima isi schimba ritmul : incetinea, devenea greoi, insuportabil de regulat si aproape insesizabil de dureros....asta dura ore intregi fara intrerupere; mecanism de aparare: durere constanta si inabusita , suferinta amortizata ,suficient de slaba incat sa-si puna un zambet fals si teatral , dar inde-ajuns de credibil, pe fata si sa nu se piarda in furtuna-i de ganduri ce se zbateau sa o cuprinda.
dar gresea! prosteste , infantil cu o placere aproape masochista : asa cum facea zilnic cu regulile cotidiene, reflexul o facea sa si le incalce si pe cele proprii fara ezitari sau regrete macar pentru a simti doze regulate de adrenalina. riscul ii hranea orgoliul, ii acelera pulsul , ii facea pentru o secunda toata celelalte sentimente inexistente : elida durerea , bucuria , melancolia, frica, setea, dorinta, speranta, puterea , lacrimile rasul! elida tot... mai putin euforia aceea fantastica , furtuna aia de adrenalina era suficienta pentru a elimina totul o secunda , si asta era tot ce vroia : sa se elibereze de tot macar pentru o nenorocita de secunda!se merita? -intrebare retorica- secunda aia ii dadea putere si tarie , dar totul cu un pret mult prea mare.
seunda urmatoare raiului personal era iadul personal : dintr-o data se ducea dracu tot! amortizarea disparea, nimic nu mai tinea durerea si ritmul pulsului devenea haos , asura din piept nu mai dura doar o fractiune de secunda , mainile se inclestau instinctiv , furtuna de ganduri ii cuprindea instantaneu intregul si lacrimile.... lacrimile nu le mai putea opri niciun mecanism de autoaparare. cadea intr-o prapastie , dar niciodata nu-i atingea fundul . se prindea la timp , ceva nu o lasa sa se prabuseasca , ceva o indemna sa urce inapoi pana in ziua in care eliberarea nu va mai veni cu pretul caderii, si furtuna haotica din mintea ei va deveni ploaie calda de vara.

2 comments:

Irina said...

sa mori tu :))

o da! said...

sa ma trazneasca daca nu:)))