Trebuia sa te gandesti la ceapa ; trebuie sa dai coaja dupa coaja la o parte ca sa ajungi la esenta.Si pe masura ce ma durea mai tare ma simteam din ce in ce mai dezgolita, exact ca si ceapa.
Imi ascultam pulsatia tamplei si stiam ca asa imi bate inima si stiam ca de-asta respiram ....pentru ca imi batea inima.Si pe masura ce ma durea mai tare rasunau tot mai departe bataile mele ca si cum ar fi venit din alte lumi pana cand am ajuns sa contest daca-mi apartineu cu adevarat...si asta insemna ca incepusem sa contest ca-mi apartin mie cu adevarat.
Cu adevarat.... Ce naiba mai insemna cu adevarat? Chiar stiusem vreodata ce insemana cu adevarat?
Si asteptam sa vina cineva sa-mi spuna a cui sunt. Si n-a venit nimeni : ore, zile, luni, ani, vieti..n-a aparut nimeni. Asa ca am considerat ca am fost prima care m-a gasit. Asa ca trebuia sa-mi apartin. Ma puteam abandona...dar n-am facut-o.
Am ramas pentru ca cineva mi-a soptit ca nu e inca vremea mea. Si l-am crezut pe cuvant, si nu m-am abandonat si azi imi apartin.
No comments:
Post a Comment