era ora doua si nu reuseam sa adorm.mi-era cald!groaznic de cald! dar nu stiu daca nu adormeam din cauza zapuselii, a transpiratiei, a respiratiei sacadate, a cartii despre o oaie fantastica,a oboselii, a sentimentului de vinovatie sau a ochilor alora verzi.
ma gandeam la toate astea si ma simteam cumva invadata de o stare pe care nu mai simtitsem de foarte multa vreme: ASTEPTAREA.
dupa multe luni ma vedeam pentru prima data fortata sa astept luarea unei decizii-o nenorocita de decizie bivalenta- lucru care pentru mine tinea deja de trecut ; ma hotarasem de mult si actionasem , iar acum asteptam..si asteptam ...si asteptam.
nu avusesem niciodata rabdare de cand ma stiam . nici acum nu aveam.nu-mi placuse sa depind de nimeni si oricat de incredibil ar fi parut la prima vedere cei care ma cunosteau cu adevarat realizau ca in ciuda dependentei mele afective de oameni ma feream pe cat de mult posibil de hotarari, planuri si actiuni care implicau asteptarea unei decizii sau acceptarea altcuiva.
nici dependenta mea afectiva nu avusese vreodata rabdare; mereu mi-am satisfacut nevoile cu promptitudine si punctualitate.
acum am intrebam daca vreau sa astept , daca-mi palce sa astept , dar mai ales daca am ce sa astept?!
si vroiam sa dorm si vroiam sa le dau drauc pe toate si sa nu-mi pese...as mai fi vrut sa ma ridic din pat, sa ma imbrac in fuga ,sa sparlesc toti banii de-i gaseam in casa, sa plec catre o gara si sa ma urc in primul tren : nu conta destinatia. orice numai sa nu mai fiu nevoita sa astept pe nimeni si nimic niciodata.
pe scena vietii am jucat rolul "pesimistului fericit" un fel de mitomanie exercitatata atat aspura extariorului , cat mai ales asupra fiintei mele interioare, o arta a manipularii neintrecuta si o naturalete fantastica in a juca teatru...si cat de departe mi se parea gandul asta de asteptarea insuportabila.