IX

"alo?"
"ce faci , mama?"
"ce faci tu?!la cat ai venit aseara acasa?!te-am asteptat pana la trei!"
"am venit tarziu , mama.....nu trebuia sa ma astepti."
"ai patit ceva? ..te-am sunat aseara de-am innebunit!ce-ati facut, ma mama ma, iar?!"
"am vazut. stai linistita , mai bine ca te-ai culcat..."
"ce-ai patit?"
"nimic! te-am sunat asa....sa-ti zic ca sunt bine."
"bine! macar dimineata sa ma suni si tu....de frate-tu ce sa mai zic!"
"bine, mama!"
"esti la scoala?"
"...da.stai linistita... e totu ok!"
"bine, mami! ai grija de tine si spune-i lu frate-tu sa vina si el diseara acasa sa manancam si noi toti."
"bine, mama. o sa-i zic stai linistita!"
cum puteam sa-i spun vocii aleia sterse si bolnave de femeie plangand ca nici macar nu dormisem acasa, nici nu eram la scoala si ca aveam si probleme...
"bine, mami! sa ai grija de tine si sa fi cuminte!"
"da , mama! pa!"

la scoala nu era de mers, bogdan nu vroia sa ma ajute , frati-miu nu raspundea.... nu aveam ce sa fac!
ma tot gandeam la conversatia cu ea si cu cat pierdeam mai mult timpu' cu asta cu atat mi se facea mai sila de batranete , de moarte si chiar de viata in sine. nu puteam vedea in mama mai mult de o fiinta care sacrificase totul pentru doi copii care mai mult decat orice n-ar putea intelege niciodata ce au insemnat cu adevarat deciziile, alegerile si sacrificiul ei in sine. privind asta cu subiectivitatea celor in cauza, nu puteam sa simt nici macar recunostinta, ba chiar simteam repulsie!mi-am jurat sa nu-mi sacrific viata pentru nimeni , mi-am jurat sa nu ajung asa si asta era inca un motiv pentru de care de multe ori eram dezgustata de mine, desi imi promisesem si ca n-o sa arat asta niciodata.
o iubeam pe mama ca orice copil , ba poate chiar mai mult , pentru ca facuse (desi ma repet, un singur cuvant poate descrie viata ei dupa ce l-a intalnit pe tata) sacrificii de care multi in locul ei n-ar fi fost capabili , dar n-o puteam admira, nu-mi puteam dori sa fiu ca ea. nu intelegeam sau poate nu vroiam sa vad ca taria ei de caracter era mult mai puternica decat a mea sau decat a oricarei fiinte total independente , orgolioase , mandre sau puternice. si chiar atunci cand am fost capabila sa accept lucrul asta , nu mi-am putut niciodata dori macar o clipa , macar ocazia de a face aceleasi lucruri pe care le facuse ea pentru noi. ea nici macar nu privea lucrurile asa, si oricate ar fi facut nu putea fi mandra de tot ceea ce facesu , ba din contra nu sintea decat obligatia de a da in continuare tot ceea ce avea.
singura plroblema in care , desi nu i-o cerusem niciodata , mai mult o intelesese singura , nu se implicase erau vizitele la scoala, certurile in care indiferent ce prostie am fi facut ne-ar fi luat apararea , sau predicile nesfarsite despre educarea copiilor ei care oricum n-ar fi contat. stia ca suntem sinceri in ceea ce priveste problemele majore si ca atat cat putea ne ajuta , si desi nu o spunea sau poate nici nu o realiza , se bucura ca implicarea ei in "scoala" se rezuma la atat.
pornind de la asta am ajuns sa ma gandesc cat de "destept" era bo$$u, daca nici pana azi nu se prinsese de faza cu bogdan. defapt daca stau bine sa ma gandesc sedintele erau maxim de doua ori pe an si nu cereau decat prezenta , o semnatura si taria de anu adormi in timpul polologhiei dirigintelui. si eu si fratimiu avusesem norocul de a intra la un liceu bun (chiar prosti nu eram) si chiar mai mult de a avea diriginti foarte ok, care nu au cerut o data in viata lor sa vorbeasca cu mama chiar si cand fratimiu a venit beat la scoala si era s-o bata pe profa de desen( multi ani au trecut de-atunci!). ghinionul nostru fusese , in schimb, bo$$u! facea tam tam din aproape orice cacat pentru ca " avea pretentii de la elevi ca noi", si mereu chema parinti la scoala. multi nu se mai duceau ori de plictiseala vesnicei morale , ori din pur sictir. de multe ori ii chemase pe " mama" si pe "tata" la scoala, dar bogdan nu aparuse decat in cazurile mai majore si din care se putea totusi scapa ( asta era unul dintre ele nu din vre-un alt motiv in afara de acela ca umplea paharu' si tocmai il prinsesem pe el patrono foarte , foarte nervos din motive personale)...defapt niciodata nu cred ca facusem nici unul dintre noi ceva care sa fi fost nasol rau de tot , sau chiar pe bune!
dar de ajuns cu plansu' de mila, asta era!il prinsesem nervos si umplusem paharul, dar eram pe cont propriu asa ca avea doua varinte ori se calma si uita de asta , ori chiar venea mama la scoala... si oricat de buna ar fi mama riscam sa afle de scamatoria cu bogdan, iar asta nu i-ar fi convenit nici lu maica tereza!macar momentan problema era rezolvata...tot ce aveamd e facut era sa astept pana a doua zi...si-am asteptat.