Sunt unele lucruri despre care "imi vine greu" sa scriu din varii motive. Unul pentru ca atunci cand scriu sunt singura in fata constiintei mele. Ca pot sa aleg sa o ignor complet sau sa tastez cuvant cu cuvant ceea ce-mi dicteaza ea, ca pot sa aleg sa ma lupt cu ea intr-o incercare de a crea cumva pace temporara chiar nu conteaza! Ce ajunge sa fie scris e prea putin relevant! Nu conteaza cat e realitate si cat e fictiune-caci in literatura nu exista adevar si minciuna- in ceea ce ajunge sa fie scris. Important cu privire la acest "imi vine greu' e procesul meu de constiinta. Sunt pusa fata in fata cu multi demoni atunci cand scriu. Si nu existenta demonilor ar fi deranjanta, deranjanti sunt aceia care sunt indecisi. Deranjati cunt acei demoni care ma indeamna de la o credinta la alta.
Eu sunt de parere ca orice am are o credinta: in Dumnezeu, in el insusi, in bere, in tigari, in toate cele de mai sus sau in multe altele. Nu conteaza! Orice om are o credinta! Eu am avut mai multe si acum nu stiu ce dracu mai am! Cele mai drastice procese de constiinta sunt acelea care ma pun fata in fata cu probelma credintei mele si cat sunt de fidela sau infidela unui lucru despre care , sa fiu complet sincera, stiu tot si nu stiu nimic. Si orice om e fidel credintei lui, chiar si incalcarea ei e o forma de fidelitate! Dar eu nu stiu ce fac si nu stiu in ce cred! Si de-asta ignor de multe ori problema!
Nu e primu lucru care-mi vine in cap cand ma trezesc si nici ultimul gand care-mi tulbura somnul, dar atunci cand scriu e inevitabil. Cand scriu ma cuprinde un sentiment de "complet pierduta" atat de intens incat nu pot contesta ca e adevarat pana in momentul in care termin de tastat sau pun pixul jos.
Ciudat! Atunci cand ma uit pe fereastra, atunci cand citesc in biblioteca, fac ceea ce ma pasioneaza, atunci cand imi beau cafeaua si-mi fumez tigarile(micul dejun), cand simt buze pe pielea mea- atunci cand posed sunt fericita si atat. Dar atunci cand scriu tot ce nu conteaza incepe sa conteze!
Ma gandeam ca o istorie a credintelor mele ar face lucrurile mai clare.
Am fost botezata ortodoxa si am ramas in sanul acestei credintei pana azi. Azi nu dau doi bani pe religie-care in opinia mea, n-are nicio treaba cu credinta asa ca daca cineva m-ar motiva suficient m-as reboteza in orice religie al lumii. Nu am fost botezata pentru ca ai mei ar fi fost credinciosi, am fost botezata de dragul traditiei, al normelor sociale si al bunicii mele careia ii datorez prima mea credinta: Dumnezeul ortodox.
Bunica, nu am numit-o niciodata asa nici eu nici fratele meu. Noi suntem generatia lui " mamaie". Pentru cuvantul asta a insemnat si va insemna mereu enorm pentru ca ne conecteaza cu tot ce a insemnat copilarie, chiar daca ea n-a fost atat de 'fericita' ca altele.