Dar inainte de a continua trebuie sa ma opresc si sa trag o gura de aer. Am gasit cand faceam curatenia trimestriala prin lucrurile mele prima incercare de scrisoare de am incercat sa i-o trimit unui foarte bun priten. In primul rand am zambit amar, pentru 'acolo' nu aveam nevoie de incercari de scrisori- imi ieseau din prima- si apoi am citit introducerea pe care iara nu aveam obiceiul de a include in scrisorile mele:

"Ceva care sa-ti aminteasca
de vremurile vechi si bune
Dragostea e trecatoare copil,
dar ce-i negru pe alb
ramane!'

Exact asa. Primul gand a fost sa rad pentru ca suna ca o poezie extrem de kichioasa pe care nu am avut deloc intentia sa o scot, dar apoi mi-am amintit ce vroiam sa spun si n-am mai zambit. N-am mai citit toata scrisoarea pentru ca eram convinsa ca era toata o incercare de justificare si mi-am amintit si de ce am scris o a doua scrisoare: Am pierdut obiceiul de a ma justifica desi din inertie inca o mai fac ocazional.
Dar vom reveni la asta mai incolo.