totusi

Si am scris mult, si am scris prost si am scris in idiotenia mea despre lucruri necunoscute mie si despre lucruri pe care traiam cu impresia ca le inteleg. Dar azi cand pun pixul pe foaie sau degetele pe tastatura scriu bine!Si cum am mai spus, modestia nefiindu-mi caracteristica, n-am nevoie de nimeni sa-mi confirme sau sa-mi infirme parerea despre ce si cum scriu! Unora nu le e de-ajuns sa creada in ei.Au nevoie de pareri, de confirmari si de "critica constructiva". Eu nu cred in "critica constructiva"- cei care o cauta de fapt cauta lauri cu care sa se hraneasca, iar cei care o ofera sunt niste ipocriti deghizati in diplomati. Primii sunt slabi, iar urmatorii sunt lasi. Primii se tem de ei insisi, iar urmatorii de lume.
Nu ca eu n-as fi, era o pura observatie!(si uite asa adevarul si "mana nelucrata" strica impactul si valuarea unui paragraf bine scris)Dar revenim la asta altadata, acum am deviat.
Vorbeam despre orasele mici. Uneori nu e de la sine inteles ca nu toate sunt la fel.Intr-o oarecare masura, in aceeasi regiune se poate si se va incerca mereu sa se faca o generalizare a oraselor mici, dar cand vorbim de un nivel atat de ridicat de globalizare ca cel al anului 2012 trebuie sa tin cont de peisajul romanesc in care se situeaza casa si copilaria mea.
Si aici intervine ceea ce "cercetatorii britanici" (curand o sa ajung sa cred ca nu mai e niciun alt soi) numesc "bariera lingvistica". Dar eu nu viorbesc de cuvinte care se scriu si pronunta diferit dar desemneaza acelasi lucru, eu vorbesc de acele cuvinte care pentru mine inseamna ceva, in shcimb pentru ei nu insemana nimic. Si nu ma refer decat la lucrurile pur romanesti, nu la cele personale care nici macar pentru fratele meu nu insemana nimic. Oricat de marunte si putine ar parea diferentele astea, conteaza si oricat de tare as incerca sa le explic as pierde timpul inutil.
Curtea de Arges e un oras mic romanesc. Din punct de vedere economic insemana somaj si zero industrie, din punct de vedere turistic nu apare pe harta, din punct de vedere al potentialului e o fundatura, iar din punct de vedere social e o haita de hiene.

Si totusi! Caci mereu exista un "totusi"! "Fundatura" a avut si partile ei bune. Nu mi le amintesc clar pe toate, dar am avut intamplator o revelatie azi. In mijlocul unor ample observatii privind mecanica si mecanismul umorului, cineva spune un lucru miraculos: incetinirea ritmului ne face constienti de existenta si de autonomia noastra. Si atunci m-a lovit! E o chestiune de ritm! Si daca vezi viata ca pe un dans are cu atat mai multa logica, dar daca ne straduim putin sa fim atenti poate avea sens si daca nu. De cand am plecat ma lovesc de intrebarea "unde e spiritualitatea ta?". Coborata de undeva din inalturi in mocirla in care ne scaldam noi muritorii si cu iz de aroganta luciferica, intrebarea in sine, venita din partea oamenilor care mi-o adreseaza are propia autonomie si e perfect justificabila pentru ca in Curtea de Arges, in acel cerc social, in acel context, in aceea viata obisnuiam sa fiu spirituala, iar acum nu-mi mai manifest acea spiritualitate nici macar fata de cei cu care vastul domeniu al spiritualitatii era la fel de natural ca respiratul.
Am ignorat intrebarea, nu in incercarea de a o evita, dar mi se parea ca e adresata prosteste si in necunostinta de cauza.