XXIV

ajungeam la scoala intr-un bmw-negru, "escortata" de un smecher de elita sub privirile inveninate de ura si invidie a unui liceu intreg. chiar si in nimicul ce zacea in mine si se citea in ochii mei, privirile alea hraneau cea mai putreda parte din mine; orgoliul. fusese cea mai avariata bucata din mine, fusese zdrobit asa ca-i salutam cu un zambet chinuit si amar setea de a se reface.
-ai auzit!?(l-am privit descurajata pe omul de langa mine amintindu-mi de toate problemele pe care stiam ca le are , desi nu stiam care sunt si constientizand ca risca afisandu-se prin oras pentru secatura din dreapata lui)
-pleaca. ( nu fusesem glaciala sau autoritara , fusesem rugatoare si toate lacrimile secate de mult pe care le-as fi varsat atunci au nascut o tanguiala care-mi secase toata puterea de a mai vorbi-atunci am realizat ca era primul gand pe care il rosteam in doua zile)
-am zis sa stingi tigarea si sa te duci la ore.(nu putea sa ma priveasca. in linistea aia pe cat de mormantuala pe atat de scurta am facut un efort supraomenesc de a ridica ultimul meu steag alb)
-te rog!(gasisem puterea sa il fac sa sune ca pe un ordin, dar nici eu nu-l puteam privi cand am adaugat) imi pare rau.
-du-te!
eram seaca si obosita, dar ancorata suficient in realitate incat sa-i prind umezeala ochilor.

"umezeala" aia a trezit in mine un gust amar care mi-a amintit de cafea si de faptu' ca desi nu o simtisem, o bausem ( cu o doza puternica de antidepresive pisate). poate isi faceau efectu' pentru ca am simtit nevoia de ceva: de cafea, si imediat ce i-am simtit aroma am simtit nevoia acelor tigari pe care le fumasem fara sa imi dau seama sau sa simt nicotina delectandu-mi fiinta si hranindu-mi sangele.
am rezistat eroic celor doua ore de matematica si spre surprinderea mea ceva mecanizat a reusit sa puna suficienta stapanire pe mine incat n-am realizat pana atunci ca puteam rezolva fara probleme ecuatii in complexe.uimirea de pe mutra omului din fata mea a resuscitat pe deplin cea mai ranita parte din mine.simteam ca -mi reinviase orgoliul si constientizam sec,fara vreo urma de traire, ca probabil aia era si cea mai indubitabila, definitorie si vitala bucata a identitatii mele.
odata cu orgoliul mi-au revenit si amintirile pe care nu le reprimasem , doar nu le percepusem . mi-am amintit fata si ingrijorarea mamei, mi-am amintit privirea ce trada urme de afectiune si teama a fratelui meu, dar n-am fost capabila sa-mi amintesc conversatia din timpul diminetii ( poate nici nu fusese vreuna). nu mi-am amintit susoteli poate pentru ca "planul" fusese facut cu mult inainte de "trezirea" mea, mi-am amintit figura fratelui meu la capatul patului, mi-am amintit paharele de apa pe care mi el bagase pe gat , mi-am amintit chipul mamei punandu-mi intrebari la car eu nu raspunsese si pe care nici nu le auzisem , mi-am amintit pana si visul. mi-am maintit perfect chipul tatei pe care soarta ma facuse sa nu-l pot uita pana la capatul zilelor mele , nici macar in cel mai mic detaliu si mi-am amintit cum il visasem alaturi de mine, mi-am amintit ca in vis il iertasem si plansesem impreuna , mi-am amintit ca am zambit in vis , dar in realitate m-am trezit plangand. si asa franturile de amintiri se perindau prin fata mea in timp ce-mi fumam tigarea in "locul meu secret".