azi am recitit, poate din plictiseala, toate conversatiile noastre -ciudat e ca am tot ce am vorbit noi doi pe net pastrat in arhiva-.
DOAMNE! e tot ce-am putut sa zic . cum au putut si cum pot 2 -3 saptamani sa faca tot ceea ce simteam eu sa para undeva cu 10 mii de ani lumina in urma mea!?cum naiba de nu mai sunt capabila sa mai gasesc in mine nici macar ramasite din ceea ce ma inunda cu 2 luni in urma?!nu mai am decat amintiri si nici alea nu sunt capabile sa-mi redea ce simteam.

imi amintesc cum mi se lumina fata cand te vedeam si eram ca un copil de 3 ani in fata unui cadou mare cu funda rosie.imi amintesc cum plangeam cate 2-3 ore pana reuseam sa ma adorm. imi amintesc ca am fost la limita de a te uri de vreo cateva ori .imi amintesc ca vlad ma facea sa constientizez ce fac si sa-mi dau seama ca sunt nebuna crezand ca pot vreodata sa o fac.imi amintesc toate motivele pentru care as fi fost o jigodie daca as fi facut-o totusi. imi amintesc ca de fiecare data nu vlad era cel care mi le invoca- mi le puneai chiar in fata tu.imi amintesc cum ma trageai inapoi si parca ma impiedicai sa reusesc sa te urasc . pe moment aveam impresia ca o sa te urasc si pentru asta.
imi amintesc cum am plans in bratele lui vlad in seara in care am realizat ce simt cu adevrat si de cat de departe mersesem.imi amintesc ca era aprilie. imi amintesc ca am incercat cu disperare sa joc teatru cu toti , dar mai ales cu mine.
imi amintesc cum plangeam in bratele lui vlad blestemand felul in care stricasem tot si cum ma rugam in fiecare seara sa fie totul ca inainte.
imi amintesc ca vlad m-a convins sa-mi dau masca jos si sa incetez sa mai joc teatru . imi amintesc ca tu m-ai eliberat de mine. imi amintesc ca m-ai salvat de mine inca o data si cam atat.imi amintesc ca era iunie...
si mint! doua amintiri imi mai pun inca zambete amare pe fata!dar astea ti le voi spune numai tie.
restul imi pun zabete sincere si frumoase pe fata, restu-s legate de familie si de felul in care a fost si in sfarsit e totul cum ar fi trebuit de la bun inceput.restu e tot ce-a ramas si tot ce inca mai e frumos din noi si din mine...cel mai frumos an din cei mai frumosi ani.

asta e tot ce mai reusesc sa gasesc scormonind prin mine....doamne! -e tot ce pot sa zic.
ciudat e ca acum simt ca te iubesc mai mult si mai inexplicabil decat te-am iubit vreodata. si mai altfel decat te-am iubit vreodata!si ma bucur ca din nou nu imi mai e teama sa o spun!