just like a pill........

-ce dracu mai vrei ma, de la mine?!
-...nu stiu..sincer, nu stiu ce dracu' vreau eu DE LA TINE. (o spusesem cu o ura atat de falsa pe care nu eram capabila -inca- sa o simt incat a trebuit sa-mi accentuez iesirea dramatica pe care o cerea conjunctura cu o tigara suficient de tare sa-mi tina piept lacrimilor)
-ce-a fost asta!?
-aolo! te rog eu...nu pot sa fac asta acum!
-ce?! sa plangi sau sa vorbesti cu mine despre scena d-acolo?
-....ambele.(prea tarziu!deja plangeam)are dreptate si-o stii prea bine...nu stiu ce vreau de la el.
-gresit!(ma luase in brate ca sa ma linisteasca , dar ca de obicei afectiunea lui avea atunci efect contrar)el nu stie ce vrei, tu stii...doar ca esti oleaca putin prea incapatanata ca s-o recunosti.
-de cand ai ajuns tu un psiholog asa dat dracu.
-vezi. ar trebui sa te taxez pentru asta, da' stai calma stiu ca stai cam prost cu monetaru' asa ca in cazu' tau , fac o exceptie, si accept si plata in natura.(radeam si eu cu el , dar nu era rasu' meu. imi placea ca dintotdeauna avusesem stilu' ala masculin al "luarii pietrei de pe suflet" : dupa doua trei profunzimi, urmau niste glume de autobaza ca sa nu se piarda totusi mirosu' de testosteron)
-nu as putea sa fac asta cu o fata.
-de ce?
-n-ai cum sa intelegi...
-explica-mi!
-altadata, puiule! cand o sa fiu mai vesela...acum mi-e bine asa.
-of1 nu meriti! si stiu ca te fac sa te doara mai rau pentru ca-ti zic asta , dar imi pare rau de tine tocmai pentru faptu' ca nu meriti.(avea dreptate chiar durea mai rau)
-vrei s-o auzi cu voce tare?
-nu! tu esti aia care trebuie s-o auzi cu voce tare.
-trece dac-o spun cu voce tare?
-....nu( iara aceiasi afectiune cu efect contrar)
-dar primul pas spre rezolvarea unei prosbeleme e sa recunosti ca o ai , nu?!
-cam asa ceva.(liniste... dulce si deloc incomoda)
-a zis ceva?!de fapt nu vreau sa stiu!
-oricum n-as stii am iesit imediat dupa tine.
-de teama sa nu se omoare copilu' suferind de depresii...
-nu, ma!
-stiu ! stiu! iara sunt rea cu tine! multumesc!
-si eu sa stii!(nu era nevoie sa o spunem ca sa o stim -era un rai divin in cuvintele alea, o eliberare euforica si o protectie care ne facea sa ne simtim intangibili,dar daca as fi incercat sa-i explic asta s-ar fi speriat prea rau ca sa o mai creada sau spuna vreodata.imi imaginam scena : usa trantindu-se dupa mine, ochii lui m-au urmarit sigur pana la usa pana cand creierul i-a obligat sa se intoarca mai intai spre pamant si apoi catre sticla de vodka. buzele lui ar fi vrut sa spuna ceva , dar creierul le comanda sa taca si picioarele lui ar fi vrut sa ma urmeze , dar creierul le-a comandat sa stea pe loc pana cand tot el va considera de cuviinta sa se indrepte catre sticla pe care inca , tot sub comanda creierului, ochii o mai fixau. calmul lui ar fi vrut sa fuga, dar creierul il obliga sa stea. inima lui ar fi vrut sa se induplece,sa-si calce pe orgoliu si sa-si ceara iertare pentru ceva ce nu fusese greseala lui, dar creierul ii spunea ca nu fusese greseala lui.intre timp o alta privire diferita de a mea il urmarea, incerca sa-l analizeze si sa prinda in doua secunde tot ce e era in lumea lui. imposibil!era imposibil de strabatut zidul ala de impasibilitate asa ca un oftat urmat de o noua privire scrutatoare ramasa pe veci neobservata consemnau invingerea. picioarele acelea s-au ridicat si inima aia n-a ascultat de ratiune a iesit pe usa urmandu-ma si tot fara sa-si asculte ordinele a pus o intrebare retorica: "ce-a fost asta?!")
-stiu, puiule!(liniste...dulce si nu incomoda)

and i swear!you're just like a pill!
instead of making me better , you keep making me ill!

****o fi pacat sa ai blog?