-unde e?
-nu stiu.
-ce vrea sa faca!?
-nu stiu!
-a zis ceva?
-nu.
-ce-ati vorbit ultima data?!
-nu mi-a mai vorbit de luni de zile.
-esti tampit!acu' doua zile vorbeai cu ea!
-si totusi nu mi-a mai spus nimic de luni de zile!
-esti dobitoc!...doamne, unde e ?unde dracu' s-a dus!?
-dintre noi, dobitoc esti tu!...
-nu cred ca realizezi cat de mult ma tin acum sa nu-ti mut fata...tot ei ar trebui sa-i multumesti si pentru asta.
-degeaba. tot n-o sa stim unde e sau ce face. daca pentru tine raspunsuri gen' "sunt bine.","sunt ok."," n-am nevoie de nimic.", "nu se intampla nimic cu mine." insemana ca vorbeste cu adevarat imi pare sincer rau de tine.
-nu trebuia s-o ascultam...
-stiu.
-daca tot esti asa destept de ce dracu' n-ai facut nimic cand trebuia!?
-am facut tot ce am putut.
-....esti chiar atat de impacat cu tine!?
-da!
-nici pe tine nu esti in stare sa te minti. pacat!.....
-e vina mea si de data asta , nu?!
-...iarta-ma n-am vrut sa sune asa...imi pare rau...ma vezi cum sunt!
-lasa!de ce-a plecat in primu' rand?
-nu-ti fa asta.
-de ce-a plecat!?
-....
-de ce n-a vrut sa se mai intoarca!?de ce n-a vrut sa ne mai vorbeasca!? de ce s-a dus!?....
-.....n-a fost vina ta. cel putin nu doar a ta, nici eu n-am facut nimic s-o aduc inapoi.
-nu te-ar fi lasat s-o faci...singuru' care putea eram eu si nici macar o secunda n-am vrut asta ...nu cu adevarat! nu atat incat sa insemne ceva.
-....ce-a zis ultima data?
-ca e bine.
-nu!ultima data inainte sa plece...
-ca-i pare rau...c-o sa-i fie nedrept de dor...ca ne iubeste si spera s-o iertam.
-...si noi ce i-am zis?
-noi...nimic. am lasat-o sa plece.
-cat timp ne-a luat sa vedem c-a plecat de tot?!...
-tie...cateva zile, mie...pana acum.
MUCH LATER EDIT:
o vreme au mers impreuna , unul langa altul, mana de mana, inghiontindu-se si razand pueril dar coplesitor de sincer.
apoi au inceput sa vada mereu aceleasi locuri, aceleasi nume, aceleasi fete, acelasi ras, aceeasi mana, aceeasi ochi.
au hotarat sa-si dea drumul o perioada pentru ca amortisera, dar au continuat sa mearga pe acelasi drum tot impreuna.
cu timpul curiozitatea lui il mana tot mai in fata, cu pasi tot mai repezi, cu o putere inexplicabila care-l umplea de euforie. pentru ea era prea mult; obosise asa ca ramanea mereu in urma, privirea ii fugea mereu spre tot ce lasa in urma, peste toate lucrurile de care trecea fara sa aiba macar timp sa le vada sau sa le simta, sa le planga sau sa se bucure de ele.
a prins-o de mana si a tras-o pana sus, mereu dupa el , mereu inainte, mereu fara sa se opreasca, inca impreuna.
dar ceva s-a intamplat! ea n-a mai putut urca...daduse tot ce avea de dat, rasufla prea greu si nu mai avea puterea de a merge mai departe asa ca si-a desprins mana din a lui si i-a dat drumul.in momentula la tot pamantul dintre ei s-a rupt in doua si intre ei zacea o prapastie infinit de adanca.
ar fi putut sari pana la el doar daca el o prindea. a intins mana in gol , dar el se departase deja, fara sa priveaasca inapoi.
a stat acolo mult timp privindu-l cu ochii sfasiati de durere si mana intinzandu-se disperata catre el,dar n-a indraznit nicio desunda sa-l strige...
stia ca daca l-ar fi strigat el s-ar fi intors si gasindu-i privirea ar fi inteles atunci totul, dar nu s-ar fi intors dupa ea, i-ar fi intors spatele si si-ar fi continuat drumul drept inainte, tot mai sus, manat de aceiasi hotarare si putere euforica.
era pe marginea prapastiei si s-ar fi aruncat.nu putea sa riste sa-l strige!
asa ca o vreme l-a privit asteptandu-l sa se intoarca cu mana inca intinsa spre el, si spre salvarea ei, dar salvarea nu venise...
lacrimile i-au luat locul sperantei si si-a coborat incet mana. s-a lasat in voia si puterea lor , dar nu s-a putut misca.
continua sa-l astepte cu ochii in lacrimi, dar el nu se oprea, el nu se intorcea , el nu privea niciodata inapoi, nici nu vazuse ca ea nu mai era, nici nu simtise cand ea i-a dat drumul de mana, simtise doar o usurare cand nu trebuise sa o mai care-asta o durea cel mai rau.
dar tot asta o salvase! n-o ucisese inca nimic si nimic n-avea cum s-o faca! a gasit in ea putere si hotarare, a gasit in ea speranta, si-a inchis gandurile, si-a potolit furtuna din minte, a transformat haosul in ordine si a privit inapoi spre tot ce lasase in urma. stia sa se intoarca , dar n-avea de gand sa o faca!
a mai privit o data dupa el : inca se departa.
si atunci ceva inexplicabil s-a petrecut, o forta divina sau ceva din afara ei o striga pe nume, ceva o chema , si nu era el! si nu era gand! si nu era iluzie! si nu avea chip si nici voce, dar cumva o chema!nu deslusea disperare, nu deslusea incatusare, nu se simtea tarata, se simtea chemata.
a adunat toata taria din ea si s-a eliberat! o durea sa paraseasca amorteala, o durea sa-si paraseasca sperantele , o durea sa-l paraseasca pe el! dar lacrimile nu o mai puteau opri!le lasa sa curga , dar nu le lasa s-o mai incatuseze. le lasa s-o lovesca , le lasa s-o oboseasca , le lasa s-o inunde , dar nu s-o invinga!
mergea acum pe marginea prapastiei fara teama de a cadea : stia ca in curand urma sa vina o zi cand va putea sa o sara si atunci va gasi drumul ei! va merge singura in ritmul ei, cu sperantele ei. chemarea aia o va ajuta sa-si gaseasca calea, chemarea aia o va calauzi pe propriul ei drum!ca el gresise sau nu nu mai conta, desi o durea...ea facea ceea ce trebuia sa fi facut de la inceput.
se inselase totusi!chemarea aia nu venea din afara ei, chemarea aia venea dinauntrul ei.
No comments:
Post a Comment