plin

e cumva penibil ca singuru lucru pe care pot sa-l fac sa stea pe loc e o piesa in winamp .... eu stau pe loc si fara un buton de repeat si mai mult ca oricand simt cum tot ceea ce e in jurur meu se misca si traieste.
***de doua ore ascult she's the one a lui robbie williams , am versuri la status si toate lumea ma fute la cap ca sunt indragostita ...le zic ca li se pare :))) sau da de viata:))

sunt un amalgam de stari si amintiri si simt un gust amar in gura si un dulce mieros pe buze si as fi vrut din tot sufletu' ca postarea asta sa nu inceapa cu sfarsitul si sa sune cu totul altfel . as fi vrut sa spun ca s-au dus sperante, vise , lacrimi , amintiri , sarut si ochi si gat si buze si dragoste si soare si vara si parfum de piersica si ca iubesc cumva corola de minuni a lumii si ca iubesc viata cand rad si sper si plang pana ma simt goala si seaca. si as fi vrut sa scriu asa: " de ce?nici eu nu stiu."
as fi vrut sa mai impartasesc o farama din teoria mea evolutionista codata sub semne de intrebare si simboluri narcisiste izvorate doar din mine. nu sunt creatoarea divina a nici unui univers , oricat de neinsemnat si obscur sau rece ( si daca as fi nu ar fi nici de departe obscurr si rece) si simt o dorinta intensa de a fi , simt o dorinta frenetica de a controla , dar mai mult ca orice o dorinta arzatoare de a crea. si pun un creion negru pe o foaie de hartie si trag linie dupa linie pana cand .... pana cand simt ca am creat , dar nu controlez decat atunci cand sterg, tai , refac, modific si nu simt viata in ceea ce fac...nici macar pe a mea.
credeam ca sunt stapana propriilor pareri , dar nu e asa . nu eu le-am creat , nu din nimic, nu cu puterea mea. mi-au fost puse in fata de continuuitatea timp si spatiu , de vise , sperante , hedonism si trairi brute . viata mi le-a incredintat pe toate .... eu doar le-am ales si le-am impodobit( pana la refuz si dincolo de el ) semnificatia cu metafore personale care nu fac nimic mai mult decat sa le ascunda singurul bob de adevar. eu il stiu, il impartasesc prin cuvinte greoaie si lacrimi aparent inutile rasarite din dezechilibru emotional si temperament nervos de coleric lipsit de interesul de autoeducare... si poate gresesc ca vorbesc "codat" si ca tot ceea ce spun nu are nici macar acum nici macar un singur bob de logica si inteles .... si pun mana pe un pix si umplu o coala alba de cuvinte si fraze si ganduri . si tai nervos cu linii apasate si grele si modific si reiau si schimb cursul unui fir epic deja tras de par si supraexagerat ...dar tot nu simt viata in ceea ce fac ...poate doar pe a mea.
si-as vrea sa un strigat, o chemare , o nevoie rasarite de dincolo de mine. si as vrea sa privesc o secunda , pierduta de tot in ochii celui ce singur imi poate spune " ce mai face, fata mea?"si sa simt ca e asa , ca e real ca nu visez si nu-mi hranesc orgoliul doar cu gunoaie aruncate pe gura doar ca sa omoare linistea.
pe de alta parte as vrea sa spun lumii intregi ca "fetele bune ajung in Rai , dar fetele rele ajung unde vor!" si ca l-as iubi sincer pe cel care mi-ar spune -mintindu-ma in fata- " o iubesc pe fata mea fiindca e frumoasa foc, dar cel mai mult iubesc ca are bani si pune bot!"
si sa am nota aia de "gigolo italiano" si un optimism infinit ....nu le pot avea mereu si nu le pot avea nici pe toate nu?

singurul punct de concurenta al ideilor insirate mai sus pe firul gandirii e ca sunt toate amalgamul din mine.

e prima zi de toamna!