XXIII

dupa doua jocuri era clar ca urma sa fac cinste cu biliardu', "sucurile" de hamei si al trilea pachet de tigari pe care il incepeam in ultimele 3 ore si totusi era egal (as fi putut sa jur ca bagase neagra intentionat , dar orgoliul meu inca mai reprima irefutabilitatea acestei pareri, dar nu si aceea parte din mine care spera ca ii convine sa piarda pentru consecintela unui "targ")
-nu prea ai chef vad!
-cine, bagaboanto!? eu!? pentru biliard si femei frumoase intotdeuna!
-parca le zicea pizde de masa!?
-diateza pasiva!
-care apropo n-are nicio legatura cu timpu' trecut!
-de te-ai pricepe si la biliard cum te pricepi la ironie fina n-ai mai plati acuma.
-din cate imi amintesc e egal!
-c-am bagat eu neagra!?
-si eu joc prost!
-n-am cu cine....(o spusese zambind smechereste pentru ca stia ca asta ma inchide : imi placea sa fac pe aroganta atata timp cat aveam cu cine. capitularea "adversarului" insemna ca eu castigasem , dar un cedarea " puterii"cu un astfel de aer de superioritate nu insemna altceva decat ca pierdeam)
-si unde mai e frumusetea jocului cand n-ai adversar!?( o spusesem ca pentru mine si intr-un fel si pentru mine, dar eram sigura ca ma auzise si pricepuse foarte bine ca n-aveam de gand sa-l las sa "cedeze" cu atata aroganta)
-bine, smecehero!daca te tine : asta e decisivu.
-uuuuu! si uite cine are sange-n coaie!s-a sculat tupeu-n tine, ah!?
-bine!(eram aproape sigura ca-mi distrusesem toate sansele de a castiga si clar nu avea de gand sa ma ase sa castig chiar daca poate asta fusese plnu' initial)ti-e o sa-ti para rau....smechero!(accentuase ultimu' cuvant va un fel de confirmare a banuielilor mele: il provocasem!si nici macar o fibra din mine nu regreta ca 10 minute mai tarziu mai avea doar neagra de bagat in timp ce singuru' mod in care eu stiam ca joc cu striatele era pentu ca inca erau toate pe masa, dar tocmai cand imi savuram victoria relativa a orgoliului din mine si constientizam ca numai intr-un mod ciudat si profund ar pute-o numi cineva asa s-a dus dracu tot.)
-randu tau, printesa....alo!e randu tau:uite asta-i tacu , alea-s bilele si tu trebuie sa le bagi in gauri in timp ce eu vorbeasc singur. ce-i cu tine?!
ce era cu mine?n-avea ce sa fie! il mai vazusem de zeci de ori cu o groaza de pizde, pipitze si pitipoance. nu era nimic neobisnuit.era ceva normal cu care ma obisnuisem si invatasem sa traiesc si din care invatasem o mie de lectii veritabile despre viata. ce dracu sa fie cu mine?! nimic! nu era nimic neobisnuit in ceea ce vedeam , in omul pe care-l vedeam intrand pe usa si salutand juma' de bar la brat cu o alta proasta care nu stia ce-o asteapta. era normal! si atunci de ce paralizasem total cu privirea fixata pe fata omului care terminease de inmormantat copilaria mea!?de ce dracu' nu puteam sa spun nimic, de ce dracu uitasem de tot e existenta Lui si mai ales de ce dracu' simteam ca nu pot sa respir si o nevoie ciudata de a-mi sterge ochii de lacrimi!?
a fost nevoie doar sa se intoarca spre mine ca sa ma dezamortesc, sa indrug ceva despre baie si sa plec instantaneu.m-am oprit in fata oglinzii tragand calumea aer in piept si fixandu-mi ochii ca sa observ clar daca lacrimile pe care le simtisem erau adevarate: si erau! nu doar adevarate : erau vizibile!am constientizat in momentul ala ce aveam defapt, ce ma rodea si ce-mi alimenta toate ciudateniile din ultimu timp : nu era frati-miu, nu era dana petrescu,nu era El, nu era mary, nu era scoala sau matematica, nici macar idiotu' de tibu si toata gloata de prosti : era faptu' ca toate se legau(mai putin matematica) si ca nu-mi putea da seama cum sau de ce!si toate reusisera sa trezeasca cumva in mine o amintire reprimata de mult, un nume pe care nu vroiam sa-l mai rostesc vreodata , o frica pe care eram incapabila s-o infrunt , dar mai ales o durere pe care incercam inutil sa ma mint ca o ingropasem prin abisurile cele mai intunecate ale existentei mele. si numele rasuna in gol in capul meu si-l gaseam in orice gand in care as fi incercat sa ma ascund: viciu!
am ramas acolo privindu-ma fix in ochi cu scarba amestecata cu mila si incercang sa-mi inchid furtuna aia de ganduri inapoi in cusca ei vreo 5 minute. mi-am amintit brusc ca lasasem ceva in urma. m-am intors la fel de "instantaneu" cum pelcasem ca sa-l gasesc asteptamdu-ma la masa cu o tigare pe care a stins-o imediat ce m-a vazut.
a fost inutil sa incerc sa-mi cer scuze pentru ca ma dezarmase total cu zambetu' ala scmecheresc care de data asta trada o durere ascunsa:
-hai sa te duc acasa!stai calma am platit eu!
-nu! pe bune nu e cazu'...
-te rog eu! hai asculta-ma ca e mai bine asa.
nu i s-a parut ciudat felu' in care acceptasem cu o privire umila si plina de recunostinta, felu' in care nu insistasem sa ma prefac ca nu era nimic in neregula, felu' in care capitulasem de tot si irevocabil sau felu'in care acceptasem sa ma agat de el cu disperarea unui om care se ineaca si cinva ii arunca un colac e salvare.
accetase sa uite de targ si sa nu vorbim despre asta sau despre nimic altceva pana acasa, acceptase sa stea cu mine pe o banca veche uitata de ani si de copii care canva nu stiau decat sa fie copii , acceptase o liniste lunga, surda si mortuara, imi acceptase capu' pe umar si buzele pe gat, imi acceptase capitularea si acceptase sarutu' ala amar la fel ca gustu' victoriei lui si pentru toata "bunatatea infinita" pe care o dovedise a urmat si recompensa.

nu-mi mai aminteam decat gustul amar am tigarii de dupa. sau poate era de la viata?!

it's good to be back!