reviriment neplacut

deschizand ochii paraseam intunecimea mea interioara autocreatoare , paraseam calmul si imensul fara limite , paraseam filozofii existentiale care-si pierd orice farama de inteles la ivirea primei raze de lumina fumurie.
am deschis totusi ochii scaldandu-i in lumina aia cetoasa, periferica si de-un alb mult prea strident , am lasat-o sa ma invadeze si sa-mi inunde intregul , am simtit-o cum se-apropie de furtuna mea de ganduri ce se zbateau sa iasa simtitndu-i si ele fuga, dar nu m-am chinuit macar sa o opresc : lasat-o sa se joace cu ce gasea mai intai in fiinta mea interioara si a gasit regret. am simtit cand a facut-o : mi-a dezlipit buzele cu un oftat si pentru o lunga secunda mi-a ars pieptul. am inchis ochii instinctiv -mecanism de autoaparare-! am strans tare , dar degeaba : stiam ce va urma si nu-mi era teama : urmau lacrimile si descatusarea durerii -n-ar fi durat mult , doar cat starea tranzitiva de reverie intre interiorul meu neinteles si nepatruns si realitatea palpabila a superficialitatii mele teatrale.
aproape imi eliberase gandurile cand am deschis ochii si am lasat lacrimile sa curga. mi-am strans pumnii stiind ce urmeaza : intensitate inainte de imagine,inainte de dezamortire , inainte de logica; traire pura, nealterata de urma de sentiment, separata de amalgam , individuala si eliberata de gand.
urma sa simt! urma sa se termine repede! si in timp ce lasam sa curga si celelalte doua bobite de lacrimi am realizat ca nu vreau sa se termine, dar n- a durat decat o secunda , s-a incheiat cu un oftat , respiratie sacadata si ritmul inimii pe care nu-l sesizasem ca parte din mine incetinea regulat.
stiam iara ce urmeaza: dezamortirea. primu gand urma sa fie amintirea sursei de durere, al doilea urma sa fie autoeducarea, al treilea urma sa fie instaurarea noilor reguli interioare ce urmau a fi incalcate si ele, apoi urma pretextul , scuza si motivul real pe care in deplina constienta urma sa il reprim.
si-au venit si ele , au venit toate si n-au durat decat o alta nenorocita de secunda si-am pasit de tot in concretul realitatii : am reprimat tot ce simtisem, m-am prefacut ca uit primele trei secunde ale revirimentului meu neplacut si am lasat lumina fumurie, periferica si strident de alba sa-mi schiteze un zambet pe fata. am cautat speranta si am gasit-o repede si-apoi mi-am cautat gandurile in care speram . sublimul regasirii primelor si veritabilelor mele dorinte l-am ucis printr-o scuturare usoara de cap si intorcandu-mi privirea spre sublimul ,incomparabil mai fals si ciobit, al diminetii de iarna. -gesturi banale, animalice capabile sa ucida atat de mult -. am cautata apoi mai adanc si am gasit motivele dictate de logica . mi-era greu, nu faceam asta prea des, dar alea 3 nenorocite de secunde date uitarii au incatusat ceva din mine, au ridicat noi ziduri , au inchis furtuna de ganduri , au adancit in abisuri sentimentele ce zaceau la suprafata si au dictat o noua lege : atat de involuntar, atat de rapid , atat de neasteptat si totusi....lumina ucisese regretul! zambetul de pe fata mea a devenit mai adevarat , mai viu, mai sacru caci desi n-o gandeam si n-o simteam undeva in mine zacea omniprezenta acestui fapt indubitabil : in mine murise regretul.
de aici totul devine fizic: pielea imi cauta palpabilul, ochii imi cautau vizibilul , auzul cauta zgomot si gura-mi ardea dupa apa dulce si rece....tot ce simt dispare, ramane doar ce stiu ,ce caut sa stiu si undeva ascuns ceea ce-mi doresc cu adevarat sa aflu.
si astfel in mine, dar mai ales in afara mea aparea schimbarea brusca, inviorarea, schimbarea sensului unei unei evolutii si totul era atat de neplacut din motive pe care pe care ma prefaceam ca le uitasem cu o vesnicie in urma..