in sfarsit!

azi s-a luat de mine!
in sfarsit dupa un an intreg de chiuluri ,smecherii ieftine, tupeu nesimtit si aroganta gretoasa s-a luat de mine! si n-a zambit, n-a ras, nu m-a lovit prieteneste, nu mi-a aruncat nicio privire plina de iubire parentala... pus si simplu s-a intors brusc si si-a continut distant si nepasator drumu' (cel mi probabil inventat -nu cred ca se ducea nicaieri sau ca avea vreo treaba , dar era felul lui de a parea mereu ocupat si agitat) mai ales atunci cand ma certa vroia sa para impasibil si indisturbabil, echidistant si glacial.
n-am putut sa raspund pentru ca ma simteam grozav! a fost o senzatie geniala si mult prea scurta! doamne uitasem cum e! uitasem cata placere pura imi poata provoca adrenalina aia! mama ce dor imi era!!!!!!!
in secunda doi am realizat ce se intampal defapt si am inceput sa zambesc si a izvorat in mine dorinta de a rade, dar m-am abtinut: aruncase mingea si-ncepea jocul!pleca ca sa nu ma vada pregatindu-mi atacul -e obsedat de fair-play!-. bine avea unu-zero! in sfarsit imi dadea ocazia SA JOC!nici n-am realizat ce dor imi era!
la cinci minute eram amandoi in clasa , el : serios, se facea ca nu ma vede, nu m-aude , nu exist! preda si dadeade lucru la mine. eu ma " chinuiam" sa scriu. paream infranta, ma dadusem batuta , eram "chinuita"( stia si el ca joc teatru -ma privea pe sub ochelari pe furis) dar mi-a iesit !l-am induplecat sa ma priverasca in ochi: "haide ! te-astept scrie!"-rugator si deloc impunator sau agitat- si sa-mi puna ca de obicei intrebari la care stia prea bine ca eram printre cei putini care stiau raspunsurile : am facut egal!
cum am dat 1-0 nu povestesc azi !

pentru cei care deja si-au facut idei: s-a luat directoru' azi de mine! si doamne ce dor imi era!