am fugit! am fugit ca nebuna, am fugit fara directie, am fugit fara scop! am fugit de furtuna!am fugit pana cand am uitat de ce fug! am fugit pana cand fugeam doar ca sa fug!si-am fugit ca fara sa ma uit o clipa in urma!
am fugit privind cerul implorandu-l sa se termine!am fugit privind cerul cu teama ca se va termina!am fugit implorand cerul sa ma lase sa ma opresc! am fugit privind cerul cu teama ca ma voi opri!
am fugit ca sa uit!si-am fugit pana am uitat de ce fugeam!si-apoi am fugit de spaima sa nu-mi amintesc!
si m-am oprit!si-am blestemat cerul pentru minunea mea!am blestemat cerul pentru ca mi-o daduse mie!am blestemat cerul si m-am blestemat pe mine!am tipat chinuita de durerea care ma inunda! am urlat inundata de teama! am urlat atat de tare pana cand nu m-am mai putut auzi decat pe mine urland! si-am tipat pana cand tipam doar ca sa pot tipa!
si-am tacut! si-am cazut in genunchi privind cerul dar nu-l mai puteam vedea! furtuna era in mine! ma ajunsese din urma si m-ar fi gasit oriunde!era furtuna in mine si ochii mei nu incetau s-o slaveasca, ochii mei inecati in marea tulbure din mine!in ochii mei isi revarsa apele tulburi!prin ochii mei vedeai furtuna, prin ochii mei vedeai valuri spumegand, prin ochii mei simteai durerea, prin ochii mei zareai straluciri de foc si sclipiri de argint , prin ochii mei iubeai si ochi si flori si buze si morminte caci prin ochii mei vedeai furtuna!
mai asurzitor ca urletele!mai asurzitor ca tunetele! tare! zgomot! si zgomotul imi inunda mintea! si apa ma inneca!si urletele abia incepeau! si nu auzeam decat tunete ! si marea ma inunda si nimic nu oprea zgomotul! un tiut surd calma furtuna doar ca totul sa inceapa iar!si zgomotul! zgomotul! nimic nu oprea zgomotul! nimic nu oprea vocile! nimic nu oprea tipetele! nimic nu oprea sunetele! si marea ma ineca!ma rugam ca apele sa omoare ecourile!ma rugam ca marea sa ucida sunetul! ma rugam ca apa sa omoare tot ce mai era viu in mine! dar nimic nu oprea zgomotul!