si ma dureau ochii. ma dureau ingrozitor... o clipa am crezut ca ma dor pentru ca vreau sa plang si nu pot; mi-au secat toate lacrimile. dar de ce as fi plans? nu eram nici macar trista...
m-am convins apoi ca e de la orele de citit si atat.
si cumva m-am ridicat masinal si m-am apropiat de biblioteca. m-am oprit exact la cartea in care zaceau invelite intr-o foaie cu versuri traduse cele doua "amintiri" : a mea si a ta.
acum erau ambele ale mele si atat.
si am luat cartea, m-am asezat turceste pe pat, am deschis foaia cu versuri traduse si am scos afara cele doua "amintiri". pe-a mea am pus-o deoparte si am tinut-o doar pe cea de la tine. am privit-o cateva secunde jucandu-ma cu varful degetelor pe firele negre cu reflexii argintii.
iti contemplam "amintirea" si atat.
si-apoi am simtit soarele cald al unei zile de iunie , si ti-am vazut chipul ,si ti-am simtit zambetul ala sincer, si te-am vazut razand, nu lumii , te-am vazut razandu-mi mie si pentru o clipa am reinviat o alta care murise demult. lacrimi calde au inceput sa cada pe colturile foii cu versuri traduse. si nu eu plangeam , era altcineva pentru ca eu nu sufeream; pe mine nu ma durea.
eu eram fericita si atat.